> La grâu, marii fermieri vor obţine 4-5 tone pe hectar, media estimată fiind de 3,8 tone pe hectar, asemănătoare celei din 2023 > Arşiţa provoacă uscarea bagajului foliar şi a polenului, putând conduce la producţii mai mici, arată Elena Claudia Gogu, şefa DAJ
Perspectiva anului agricol 2023-2024, privind structura culturilor în judeţ, nu se schimbă prea mult faţă de anul trecut, informează Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Suceava.
Conform directorului executiv Elena Claudia Gogu, la această dată, „culturile agricole arată destul de bine”.
„Deşi au suferit foarte mult din cauza secetei din primăvară, odată cu ploile culturile cerealiere din toamnă şi-au revenit în parte, iar cele de primăvară s-au dezvoltat în condiţii normale” subliniază şeful DAJ.
Porumbul ocupă cea mai mare suprafaţă dintre culturile însămânţate în primăvară, respectiv peste 49.000 de hectare, grâul fiind însămânţat pe 13% din suprafaţa agricolă a judeţului, adică pe aproximativ 24.500 de hectare. Cultura de floarea soarelui însumează peste 12.000 de hectare, rapiţa circa 3.500 hectare, în timp ce cartoful este cultivat pe o suprafaţă de mai mult de 13.000 de hectare.
Date fiind circumstanţele de la acest moment, conducerea Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană preconizează că „2024 va fi un an relativ bun pentru agricultura judeţului Suceava”. Astfel, la grâu producţiile apreciate de către marii fermieri sunt „destul de bune”, de 4-5 tone pe hectar, însă nici micii producători nu se aşteaptă la o recoltă mai slabă. Acestea ar urma să fie, în mare parte, asemănătoare cu cele din anul 2023, la nivel de judeţ fiind estimată o medie de 3,8 tone de grâu pe hectar.
„După acest episod de caniculă accentuată, de la nivelul întregii ţări, inclusiv din judeţul nostru, pe fondul fenomenului de arşiţă apare uscarea bagajului foliar şi, totodată, a polenului, care, în final, ar putea conduce la producţii mai mici” a declarat Elena Claudia Gogu.
























Comentarii