Conflictele sângeroase „se duc” în numele unor idei bolnave, dar se prezintă ca fiind războaie sfinte, drepte pentru eliberarea unor naţiuni (deşi cetăţenii lor nu o doresc!) sau pentru îndepărtarea unor regimuri considerate (reale, în multe cazuri!) ca fiind inamice. Papa Ioan Paul al II-lea spunea că nu există „război drept”, dreaptă fiind doar pacea! Totuşi, este „dreptul de autoapărare”, consfinţit de dreptul internaţional al ţărilor agresate sau invadate de a întreprinde acţiuni armate în scopul păstrării integrităţii teritoriale şi protejării vieţii cetăţenilor. Mai mult, este dreptul dar şi obligaţia morală a naţiunilor democratice de a sprijini victimele agresiunii, sub aspect diplomatic, financiar şi militar. După Războiul de 30 de ani şi Pacea de la Westfalia (1648) s-au definit agresiunea, inviolabilitatea teritoriului şi s-a incriminat clar invadatorul şi necesitatea combaterii sale. De ce şi acum sunt agresiuni barbare justificate absurd (regim nazist într-o Ucraină condusă de un preşedinte de etnie evreiască!?!), iar multe ţări ezită să condamne explicit invazia? Care sunt motivele reale care îi „mână în luptă”, vorba poetului, pe dictatori şi camarilele lor, în trecut şi acum? Pentru că motivaţiile ascunse în spatele unor declaraţii au rămas în mare măsură aceleaşi.
Invadatorii, aproape de fiecare dată năvălind din Est (mongoli, otomani, ruşi), urmăresc cucerirea de teritorii (pentru păşunat, spre exemplu, popoarele de stepă!), jefuirea bogăţiilor celor ocupaţi şi transformarea lor în sclavi. Nu s-a schimbat nimic, cu excepţia faptului că noile hoarde nu se mai ocupă cu creşterea animalelor. Nici măcat atât!
Un alt obiectiv real al declanşării conflictelor este rezolvarea problemelor interne şi trecerea lor pe planul doi (sub ameninţarea represiunii „permise” de „starea de război”), sub sloganuri specifice „apărării patriei şi poporului” în primejdie. Deşi nimeni nu intenţionează să atace Rusia, Coreea de Nord sau China, cetăţenii trebuie făcuţi să creadă că „cetatea este asediată”, iar libertăţile cetăţeneşti şi bunăstarea generală POT SĂ AŞTEPTE! Iar dacă, prin cucerire, se acaparează, pe lângă teritorii, şi bunuri materiale (ruşii au jefuit grâul ucrainean!), pentru completarea rezervelor naţionale, dictatorii sunt fericiţi.
Conflictele pot fi declanşate şi de o politică „neprietenoasă”, cum spun agresorii, din partea vecinilor, care nu „şi-au cerut voie”, umil, să facă parte dintr-o alianţă economică (UE) sau militar-politică (NATO). Libertate cu acceptul Kremlinului pentru Moldova, Georgia sau Ucraina! Altfel, Rusia se consideră îndreptăţită să invadeze vecinul obraznic!! Cam aşa făcea şi Ginghis Han. În esenţă nu există „război sfânt”, nici cel pornit de creştini pentru eliberarea Pământului Sfânt, în secolul X, nici cel „drept”, dacă are ca scop cuceriri teritoriale sau impunerea de regimuri „favorabile”. Nu este de acceptat, sub nicio formă, declanşarea de războaie interetnice, care au cuprins aproape toată planeta. Cât de bine este că Europa, măcinată de războaie până la jumătatea secolului al XX-lea, a găsit modalitatea de a se alia economic (UE) şi pentru apărare, împreună cu America de Nord! Iar de beneficiile acestor alianţe profităm şi noi! Altfel, am fi în primejdia de a învăţa „limba rusă cântând”. Şi cântând a pagubă, ca după 1945.
DAN STRUTINSCHI
Comentarii