Crimele comise în timpul regimului comunist la Spitalul pentru copii neuropsihici Siret ar putea fi cercetate penal

> Curtea de Apel Bucureşti a admis recent solicitarea IICCMER cu excepţia de neconstituţionalitate în dosarul privind victimele-copii din căminul-spital de la Siret din timpul regimului comunist

 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a salutat, vineri, decizia Curţii de Apel Bucureşti care a admis solicitarea Institutului de a putea sesiza Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de clasare a dosarului referitor la crimele comise de regimul comunist privind sute de copii supuşi la tratamente neomenoase la Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret.

Într-un comunicat de presă, IICCMER arată că în iunie 2018 a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Denunţul făcea referire la perioada 1 ianuarie 1980 – 22 decembrie 1989, în care au murit 340 de minori.

Pe 13 martie 2023, un procuror de la Parchetul General a emis o ordonanţă de clasare în acest caz, iar pe 7 aprilie 2023 IICCMER a depus o plângere împotriva acestui document, pe care îl considera nelegal şi netemeinic, la procurorul ierarhic superior.

„Plângerea noastră a fost respinsă de procurorul ierarhic superior, invocându-se faptul că IICCMER nu ar avea un «interes legitim» pentru a formula o asemenea cerere, nefiind o veritabilă victimă implicată în dosar, ci un simplu denunţător.

După ce ne-a fost comunicată această soluţie (21 martie 2024), am formulat o nouă plângere împotriva Ordonanţei de clasare, conform art. 340 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, sens în care s-a format dosarul nr. 2477/2/2024 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Pe 17 mai 2024, un judecător din cadrul acestei instanţe a decis admisibilitatea sesizării IICCMER cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, dosarul urmând să ajungă pe rolul Curţii Constituţionale pentru soluţionare” se arată în comunicat.

Dosarul ar putea fi redeschis, urmând ca procurorii să reia investigaţiile

În cazul în care Curtea Constituţională decide că ordonanţa de clasare a dosarului este neconstituţională, decizia de clasare nu mai are efecte legale. Cu alte cuvinte, dosarul va fi redeschis, iar procurorii trebuie să reia investigaţiile şi să continue procedurile legale.

IICCMER reiterează angajamentul său ferm faţă de adevăr şi justiţie, fiind motivat de dorinţa de a restabili memoria victimelor şi de a aduce lumină asupra nedreptăţilor trecutului. Prin educaţie şi sensibilizare, institutul poate şi trebuie să contribuie la recunoaşterea şi reparaţia injustiţiei suferite de aceste victime, consolidând astfel rolul său esenţial în apărarea drepturilor lor.

„Este obligatoriu să ne asigurăm că suferinţa şi nedreptăţile suferite de aceşti copii nu sunt uitate şi că responsabilii sunt aduşi în faţa justiţiei” se mai arată în comunicat.

„Orfelinatul groazei”

Spitalul de copii neuropsihici Siret, numit sugestiv, în limbajul localnicilor, „Orfelinatul groazei”, a fost înfiinţat 1956 prin ordin al ministrului Sănătăţii, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicată afecţiunilor neurologice infantile.

În perioada 1956 – 2001 au fost internaţi la Siret 8.586 copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţin de 1.500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER, cât şi pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor ‘80. Pentru perioada de referinţă pentru care IICCMER a înaintat denunţul, cuprinsă aşadar între 1.01.1980 – 22.12.1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim în anul 1981 de 81 de copii decedaţi, în timp ce în 1991, în noile condiţii create prin implicarea unor organizaţii filantropice, registrele de stare civilă consemnează doar două decese.

Un aspect important este legat de faptul că numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984 (12 decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Investigaţiile IICCMER vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.

Majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, afecţiuni cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani. O analiză asupra locului de provenienţă al copiilor decedaţi demonstrează faptul că o mare parte a acestora proveneau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa etc.

Contextul istoric declanşator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste. Creşterea forţată a populaţiei, strict cantitativă, fără respectul faţă de om şi fără asigurarea tuturor condiţiilor decente de viaţă, a avut printre consecinţe creşterea mortalităţii materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere, mii de copii ajungând orfani şi un număr impresionant fiind abandonaţi.

Minorii ce necesitau protecţie din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parţial-recuperabili” şi „nerecuperabili”. Diferenţierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze”, total sau parţial, pentru integrarea ulterioară în producţie, şi o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească şi pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial. Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială. Nu puţine sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreţinerea minorului în cămin. Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, „rebuturile” fiind ascunse şi, la limită, evacuate.

Au existat decese în cazul unor patologii uşor de prevenit

În urma analizei actelor de deces şi a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experţii IICCMER şi de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii uşor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susţin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existenţa unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital.

Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER a înaintat o sesizare penală către Parchetul General. Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept. (N.B.; Sursa foto: IICCMER)