Serviciul ucrainean de securitate susţine că a prins agenţi ruşi care plănuiau uciderea lui Volodimir Zelenski

 Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat ieri că a dejucat un plan al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru asasinarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a şefilor direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, şi SBU, Vasil Maliuk, doi ofiţeri de securitate de la Kiev suspectaţi de implicare în acest complot fiind arestaţi, relatează EFE, AFP şi Reuters.

„Contraspionajul şi anchetatorii SBU au zădărnicit planurile FSB privind eliminarea preşedintelui Ucrainei şi a altor reprezentanţi ai conducerii militare şi politice de vârf”, a transmis SBU într-un comunicat postat pe Telegram.

Din această reţea, ale cărei activităţi erau supravegheate de FSB de la Moscova, făceau parte doi colonei din cadrul Administraţiei de Stat ucrainene pentru Securitate – structura responsabilă de protecţia şi paza înalţilor demnitari de la Kiev. Aceştia au transmis informaţii secrete comanditarilor lor ruşi, explică SBU în comunicat. Cei doi colonei deconspiraţi au fost acuzaţi de „înaltă trădare” şi de complicitate la comiterea unui atentat terorist, conform Parchetului de la Kiev. Unul dintre cei doi ofiţeri de securitate, aflaţi în solda Moscovei, a primit de la FSB două drone FPV (sau quad-copter – o dronă care îţi permite să vezi ce filmează în timp real) şi muniţie cu care terţe părţi urmau să efectueze atacuri împotriva liderilor ucraineni selectaţi, potrivit Parchetului. Potrivit SBU, acest colonel a adus personal dronele la Kiev, precum şi muniţie pentru lansatorul de rachete sovietic RPG-7 şi mine antipersonal MON-90 de fabricaţie sovietică. El primise aceste materiale într-o altă regiune din Ucraina, potrivit SBU, care a difuzat presupuse conversaţii cu persoana sa de legătura cu FSB. „Inamicul pregătea în mod activ planuri de eliminare a preşedintelui Volodimir Zelenski”, se mai spune în comunicat.

Conform SBU, una dintre sarcinile reţelei era de a recruta din rândul militarilor responsabili cu protecţia preşedintelui „executanţi” care să-l „ia ostatic şi apoi să-l ucidă”. Pe lângă dronele menţionate, FSB-ul rus plănuia să folosească rachete în respectivele atacuri.

„Inamicul a planificat, de asemenea, eliminarea şefului SBU, Vasil Maliuk, a şefului GUR, Kirilo Budanov, şi a altor oficiali ucraineni de rang înalt”, adaugă comunicatul serviciilor secrete ucrainene, care precizează că lichidarea lui Budanov era planificată pentru zilele „înainte de Paşte” (Ucraina a sărbătorit duminică Paştele ortodox).

Potrivit lui Maliuk, „atacul terorist se dorea a fi un cadou pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin înainte de învestirea sa” de ieri la Moscova, notează EFE.

Etichete:

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI