Primarul din Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, repus în funcţie prin ordin al prefectului

 Primarul din Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, care a fost demis în data de 1 martie prin ordin al prefectului, după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Suceava într-un dosar instrumentat de DNA, a fost repus în funcţia de primar după ce ICCJ l-a achitat.

Prefectura Suceava a transmis că a primit soluţia pronunţată în recursul în casaţie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală prin care Virgil Saghin a fost achitat.

Din acest motiv a fost emis ordinul prefectului judeţului Suceava prin care s-a luat act de dispozitivul Deciziei penale prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală admite recursul în casaţie şi îl achită pe inculpatul Saghin Virgil pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

„Ca urmare a celor dispuse se constată lipsa motivelor de fapt şi de drept care să justifice menţinerea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Vatra Moldoviţei, al domnului Saghin Virgil. Hotărârea care a stat la baza emiterii ordinului de încetare de drept a mandatului de primar înainte de expirarea duratei normale a acestuia, a fost casată” se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Potrivit prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ordinul cu caracter individual emis de prefect devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.

Astfel, Virgil Saghin îşi poate relua atribuţiile de primar al comunei Vatra Moldoviţei de la data comunicării ordinului, se mai arată în comunicat.

Virgil Saghin a fost condamnat la 2 ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit deciziei Curţii de Apel Suceava, care a menţinut sentinţa Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Primarul din Vatra Moldoviţei a fost găsit vinovat pentru că a achiziţionat mobilier pentru două cămine culturale, prin intermediul unei firme, fără licitaţie şi la un preţ dublu faţă de cel real. Conform procurorilor, primăria a achiziţionat direct, fără respectarea legislaţiei privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, mobilierul pentru căminele culturale din satele Ciumârna şi Paltinu, având o valoare totală de 200.000 de lei, valoare ce depăşeşte pragul de 30.000 de euro, prevăzut de art. 19, al. 1 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI