În PTF Siret

Un turc, prins că avea seria de şasiu modificată

 > Un român cu permisul suspendat a încercat să iasă din ţară la volanul maşinii sale

 Poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări după ce au depistat în PTF Siret un cetăţean turc care avea seria de şasiu modificată, dar şi un român care conducea maşina şi voia să iasă din ţară deşi are permisul suspendat.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, marţi, 23 aprilie a.c., la primele ore ale dimineţii, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din România, un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani. El conducea un autoturism înmatriculat în România. La efectuarea controlului de frontieră, celui aflat la volan i-a fost solicitat şi permisul de conducere. Astfel, în urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce pe teritoriul României suspendat din data de 3 aprilie 2024.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Şi un cetăţean turc care a falsificat seria de şasiu originală a autoturismului pe care îl conducea este cercetat de poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret.

Astfel, în data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 22:30, în PTF Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 38 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Turcia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea seriei de şasiu a autoturismului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că VIN-ul aplicat pe şasiu, cel din parbriz, precum şi cel de pe sticker-ul aplicat pe stâlpul din stânga al maşinii, nu corespund cu cel din computerul de bord.

În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. (N.B.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI