Ioan Stan a promis că anul acesta PSD va câştiga alegerile locale

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a promis, vineri, în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri din cadrul PSD Suceava preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, şi secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că va câştiga alegerile locale.

Ioan Stan le-a spus celor prezenţi că nu a fost nimeni vinovat din organizaţie că nu a reuşit în anul 2020 să câştige alegerile locale, la fel cum nu e nimeni vinovat că PSD Suceava a câştigat alegerile parlamentare şi a obţinut rezultate mai bune faţă de unele judeţe cu preşedinte de CJ şi primar de municipiu reşedinţă de judeţ.

 „Am făcut şi noi analizele noastre şi am concluzionat că în anul 2024 trebuie să câştigăm alegerile. Nu va fi uşor. Avem adversari care au toată logistica în mână. Au preşedinte de consiliu judeţean, au şi prefect. Sigur, nu ne-ar fi stricat şi nouă să avem prefect, dar aşa a fost să fie” a spus Ioan Stan.

El a transmis membrilor din conducerea centrală că echipa pe care au văzut-o vineri în sală e doar o mică parte din echipa din judeţul Suceava şi că membrii PSD Suceava sunt „înflăcăraţi, determinaţi” şi vor câştiga alegerile.

Ioan Stan şi-a amintit că în anul al doilea de liceu analiza poezia epică şi a recitat: „Cine-i tânăr şi voinic, iese noaptea pe colnic, fără puşti, fără pistoale, numai cu palmele goale şi învinge satrapul”, arătând că va învinge Gheorghe Şoldan.

„Gheorghe Şoldan de la Cajvana, unde se află acum şi încă mai este în picioare şi va mai sta mult timp cel mai matur stejar din România şi din estul Europei. Gheorghe Şoldan fiind din Cajvana a stat pe urmele lui Ştefan cel Mare, acolo unde s-a odihnit. Am văzut un tablou foarte sugestiv când stejarul de la Cajvana îl hrănea pe Gheorghe Şoldan” a spus Ioan Stan urându-i succes lui Şoldan în lupta cu Gheorghe Flutur. (N.B.)

N.red. – Într-un prim sens, „satrap” era, la perşi, guvernatorul unei provincii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI