Calificare la etapa naţională a Olimpiadei de limba engleză

Pentru elevul sergent major Tudor Curcă, limba engleză este un adevărat prieten, lucru dovedit de-a lungul parcursului şcolar. Astfel, a reuşit, şi în acest an şcolar, performanţa de a se califica la faza naţională a Olimpiadei de limba engleză.

Prin muncă asiduă şi devotament, determinate de o dorinţă nestăvilită de a progresa pe calea cunoaşterii, Tudor şi-a creat propriile strategii şi tehnici de valorificare a cunoştinţelor şi deprinderilor, pentru o dezvoltare armonioasă şi o înţelegere mai profundă a lumii.

Susţinut în acest proces de prof. Nicoleta Tudurean, elevul militar a cules roadele muncii sale, obţinând locul I la faza judeţeană a olimpiadei şi oportunitatea de a reprezenta Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” la nivel naţional.

„Poate voi părea subiectiv, însă consider că Olimpiada de limba engleză este una dintre cele mai complexe competiţii, însumând nu doar cunoaşterea şi folosirea acestei limbi, ci şi vaste cunoştinţe din toate domeniile (fie ele psihologice sau ştiinţifice), plus abilităţi de comunicare puternic dezvoltate. Cu toate acestea, perseverenţa, experienţa din anul precedent şi îndrumările doamnei profesoare Nicoleta Tudurean, mi-au conferit locul I la faza judeţeană şi calificare la etapa următoare” a spus Tudor Curcă.

Importanţa cunoaşterii limbilor moderne face parte din provocarea actuală, fiind un punct esenţial în traiectoria personală şi profesională a elevilor.

Felicitări pentru reuşită! Tudor, mult succes la faza naţională a olimpiadei! (FRANCESCA ŞINDILAR)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI