…De când s-au înfiinţat asociaţiile de proprietari (devenite din foste asociaţii de locatari chiriaşi, eventual reîmpărţite pe zone, blocuri), e aproape „tradiţie” ca membrii să nu se prea înghesuie la adunările generale. De altfel, potrivit unui studiu recent pe care l-am comentat aici, proprietarii nu prea au vreme şi chef să-şi cunoască vecinii de bloc, darămite pe cei de cartier. Iar dacă s-ar face un studiu şi privind persoanele interesate de respectivele adunări periodice, probabil ar reieşi că acestea ar contura mai ales două categorii: seniori atenţi la mai tot ce li se întâmplă în jur şi inşi (din motivele lor) dispuşi să provoace schimbarea, inclusiv să candideze şi să aducă susţinători. Altfel, dacă realmente ar fi membri profund interesaţi, pentru aşa adunări n-ar fi suficiente, la Suceava, doar o sală de clasă ori o aulă de şcoală, ci s-ar impune ca mai grabnic să se dea gata „polivalenta”. Dar nu e cazul… E însă cazul să ne amintim că, de-a lungul timpului, au fost câteva poveşti urâte pe la nişte asociaţii… Poveşti s-au mai scris inclusiv după adunări în urma cărora, tardiv, s-au trezit şi s-au răsculat cete de nemulţumiţi. Iar acum, când, în perspectiva unei „generale” la o asociaţie din buricul târgului, s-au multiplicat fluturaşi vorbind despre „furt”, „hoţii inimaginabile”, „zeci de mii de euro”, „grup infracţional”, „corupţie şi abuzuri” etc. s-ar înţelege că s-ar pune în discuţie chestiuni extrem de serioase. Mai întâi, pricepem că, provocaţi să iasă din apartamente cu aşa vorbe grele, primii ar fi chiar proprietarii membri de asociaţie să-şi pună capetele ca să înţeleagă care este subiectul, care-s ţintele sale şi să limpezească situaţia.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii