A şi-nceput Postul Mare, călătoria cu paşi mărunţi şi uneori stâlciţi a fiecăruia dintre noi spre Înviere. Răstimp de aşezat, din nou şi din nou, cugetul pe Cale, privind şi trăind „în perspectiva Crucii”. Un răgaz în care copiii deprind şi mai mult mărturisirea. De sine, de credinţă, de Bunul Iisus – Lumina lumii.
În cu ceva timp în urmă ieşitul de sub tipar Îndreptar de spovedanie, alcătuit de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, publicat la Editura Crimca, se regăsesc câteva seturi de întrebări ce pot ghida spovedania copiilor şi fiecare dintre ele corelează unui un alt principiu al pedagogiei împrietenirii micilor mărturisitori cu Hristos.
Îndreptarul de spovedanie, conceput în paradigma „atotplinului” 10, aşa cum este definit de Sfântul Maxim Mărturisitorul, în „Răspunsuri către Talasie” (Filocalia, vol. III), cuprinde 86 de seturi de câte 10 întrebări, posibile ancore de dialog duhovnicesc, ce pot orienta taina mărturisirii. Şi, între cele 86 de tipologii propuse de Părintele Arhiepiscop, patru adresează vârsta copilăriei: copil (4-7 ani); copil (7-10 ani); copil (10-14 ani); copil de la casa de copii. Acestora li se adaugă alte 7 grupaje de întrebări, care deschid micul tratat de călăuzire sufletească şi duhovnicească, şi care fixează dintru început coordonatele locului, ale rostului şi înţelesului efortului spre ascensiune spirituală, spre desăvârşire:Comuniunea cu Dumnezeu Tatăl; Comuniunea cu Dumnezeu Fiul; Comuniunea cu Duhul Sfânt; Comuniunea cu Maica Domnului; Comuniunea cu Sfinţii; Relaţia cu Biserica; Atitudinea faţă de sărbători.
Aşadar, recomandarea arhierească e ca mărturisirea de sine să înceapă cu mărturisirea şi remărturisirea credinţei în Dragostea desăvârşitoare şi în Unitatea Sfintei Treimi, cu reafirmarea încrederii în puterea mijlocitoare a Sfintei Fecioare, cu înnoirea năzuinţei de a dobândi pilduitoare virtuţi asemenea sfinţilor şi cu reaşezarea voinţei de a împlini Binele, prin comuniune şi trăire autentic mărturisitoare, în Biserică. Aşezate în cuvinte ce rostesc adevărul de credinţă pe înţelesul copiilor, aceste întrebări, reiterate în răstimpuri în Sfânta Taină a Mărturisirii, sunt ele însele temelie de întărire a emoţiei sfinte de întâlnire cu Hristos. Un Hristos-Iubire pe care copilul învaţă treptat şi progresiv să-L descopere, să-L cunoască, să-L iubească, să-L urmeze, să-L trăiască, să-L mărturisească.
Plecând de la universul familiar, de siguranţă, spre cel aspiraţional, dezirabil, îndreptarul propune deopotrivă o progresie a introspecţiei şi o relevantă dimensiune prospectivă a orizontului socio-emoţional şi duhovnicesc al copilului – mic mărturisitor şi trăitor de Hristos. Familia, cercul de prieteni, colegii de joacă şi de şcoală, comunitatea şcolară şi cea şcolară extinsă sunt tot atâtea medii în care copilul aspirant spre asemănarea cu Creatorul său poate deprinde şi exersa capacitatea de a distinge între bine şi rău, între luminos şi adumbrit, între ceea ce e drept, şi de folos, şi de dorit, şi îngăduit şi ceea ce nu-i nici de folos şi nici potrivit, ca odinioară, fiii sau fiicele de crai, la îndemnurile Sfintei Duminici, sau ale Sfintei Miercuri, ori ale Sfintei Vineri.
O pedagogie ce se fundamentează pe învăţătura dumnezeiască şi porneşte de la practicarea iubirii aproapelui, a binelui, a virtuţilor, a solidarităţii, a comuniunii. Credinţa ca „piatră din capul unghiului” a devenirii, după îndemnul şi modelul lui Hristos. Un exerciţiu de devenire, exersat continuu, împreună cu ceilalţi, în Familie, în Şcoală, în Biserică. Iar structura fiecărui set de întrebări-ancoră care să ghideze spovedania copiilor este tocmai aceasta: iubirea învăţată şi trăită în Familie; virtutea ca efort de creştere necontenită, în Şcoală; comuniunea în împlinirea faptelor bune şi-n rugăciune – încununare deplină a vieţii duhovniceşti în Biserică. Un parcurs firesc al împrietenirii copilului cu Hristos! Un îndrumar ce poate fi la îndemână şi unui părinte, pentru ceasurile acelea de aşezat la sfat cu propriul copil, mic univers ce învaţă dezvăluirea de sine, la vremea aşezării frământărilor de suflet ce se grăbeşte să crească mai curând pe genunchii gândului bun şi-al sfatului înţelept şi înţelepţitor. Şi-aş aminti aici şi-acum doar câteva-ntrebări: Când nu ţi-a reuşit ceva, ai avut – poate – impresia că te-au părăsit Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinţii?; Ai fost cumva atât de dezamăgit de ceva sau de cineva, încât să spui că nu există Dumnezeu?; Sunt în jurul tău persoane – părinţi, fraţi, bunici, prieteni, colegi, profesori etc. – pe care nu i-ai putut ierta pentru ceva anume?; Când nu ai reuşit să-ţi împlineşti dorinţele, i-ai acuzat pe Dumnezeu, pe părinţi, pe profesori etc pentru nereuşită?.
E-un Îndreptar de spovedanie spre care cugetarea s-ar cuveni să se întoarcă ades, cu încredinţarea aceea că ne este tuturor, deopotrivă – Familie, Şcoală, Biserică – menită creşterea frumoasă, „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23), a copiilor acestei lumi, răspuns la o repetată şi înaltă chemare: „Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Isaia 8, 18). Răspuns aşteptat, despre care mărturisesc ades şi sinaxarele, şi despre care pomeneşte şi Icosul al 3-lea din Acatistul Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica, reprezentaţi – de altfel – iconografic pe coperta I a îndrumarului: „Ca la un izvor de apă alergând fraţii (…), obşte mare s-a întocmit, cuvioase, iar tu, sfinte, privind la ei, mulţumeai lui Dumnezeu, zicând: ,,Iată eu şi pruncii daţi mie de Dumnezeu!”.
DANIELA CEREDEEV
Comentarii