Două firme, din Gura Humorului şi Ciprian Porumbescu, au fost amendate cu câte 15.000 de lei, cu confiscarea unor cantităţi de lemn şi suspendarea accesului în SUMAL 2 după ce Garda Forestieră Suceava a stabilit că au efectuat transporturi fictive de material lemnos.
Ca urmare a unei petiţii adresate Gărzii Forestiere Suceava de o persoană fizică, cu privire la suspiciunea legalităţii unui transport de materiale lemnoase, delegaţii Gărzii Forestiere au solicitat sprijinul lucrătorilor IPJ Suceava – Biroul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol şi, în perioada 28 februarie – 4 martie 2024, au fost efectuate verificări specifice comune asupra transportului respectiv.
Întrucât aspectele sesizate s-au confirmat, echipa de control a extins verificările asupra activităţii desfăşurate de un operator economic cu punct de lucru în localitatea Ciprian Porumbescu, emitent al avizelor de însoţire, şi a altuia, având calitatea de destinatar, cu punct de lucru în Gura Humorului.
Verificările au constat în analiza şi documentarea transporturilor de materiale lemnoase expediate şi recepţionate de operatorii economici în cauză, în vederea stabilirii trasabilităţii materialelor lemnoase. Aflăm că informaţiile rezultate, corelate cu datele furnizate de aplicaţia SUMAL 2.0, cu imaginile generate de camerele video existente pe traseul respectivelor „transporturi”, indică faptul că, în cazul a 6 de avize de însoţire, mijlocul de transport operat în aplicaţia SUMAL 2.0 ca efectuând transportul a circulat fără a fi încărcat cu materiale lemnoase. „Prin acest mod de operare, destinatarul înscris în avizele de însoţire a înregistrat în mod fictiv intrarea în depozit a materialelor lemnoase aferente avizelor de însoţire, încercând justificarea materialelor lemnoase din depozitul propriu, pentru care nu este asigurată provenienţa legală.”
În fotografiile încărcate în aplicaţia SUMAL 2.0 aferente acestor avize, cu încălcarea prevederilor legale, nu se putea distinge încărcătura.
Cu ocazia verificărilor, au fost recalculate stocurile scriptice aferente punctelor de lucru deţinute de operatorii economici implicaţi, prin diminuarea cu cantităţile aferente celor 6 „transporturi”.
Astfel, în cazul operatorului economic cu punct de lucru în localitatea Ciprian Porumbescu, s-a constatat lipsa nejustificată faţă de stocul scriptic a 50,53 mc cherestea răşinoase. În acest sens s-a procedat la sancţionarea contravenţională a operatorului economic cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a 50,53 mc cherestea răşinoase în valoare de 45.275 lei.
În ceea ce priveşte operatorul economic cu punct de lucru în Gura Humorului, echipa de control, în urma calculelor efectuate, a constatat un plus nejustificat de 87,80 mc cherestea răşinoase şi 8,6 mc buştean răşinoase. Întrucât nu există provenienţă legală pentru materialele lemnoase, s-a dispus sancţionarea operatorului economic cu amendă totalizând 15.000 lei, confiscarea fizică a 87,8 mc cherestea răşinoase în valoare de 78.668,8 lei şi confiscarea valorică a buşteanului de răşinoase în valoare de 2.227 lei.
Pentru utilizarea aplicaţiilor SUMAL 2.0 contrar metodologiei, Garda Forestieră Suceava va propune la autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură – serviciul responsabil cu funcţionarea şi administrarea sistemului SUMAL 2.0, suspendarea drepturilor de acces la SUMAL 2.0 pentru cei doi operatori economici implicaţi.
Garda Forestieră Suceava şi IPJ Suceava – Biroul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol anunţă că vor continua verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase transportate pe drumurile publice în vederea prevenirii, identificării şi sancţionării transporturilor de materiale lemnoase cu încălcarea legislaţiei silvice în vigoare. (N.B.)
























Comentarii