Doi tineri care au furat telefoane mobile noi din sediul unei firme sucevene au fost arestaţi

Parchetul Judecătoriei Suceava a anunţat, miercuri, că doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru furt.

Potrivit anchetei, în noaptea de 17/18.01.2024, doi tineri, unul de 18 ani şi unul de 17 ani, din Paşcani, prin forţarea uşii de acces, au pătruns în birourile de contabilitate aflate la etajul clădirii punctului de lucru al unei firme, unde au răvăşit birourile angajaţilor, au forţat caseta de valori ce se afla montată într-un dulap în biroul directorului, fără a o putea deschide, iar apoi au sustras două telefoane mobile noi, sigilate în cutiile originale, ce se aflau pe raftul unui dulap, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 7.000 de lei.

În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, autorii faptei au fost identificaţi şi prinşi, pe numele lor fiind luată măsura preventivă a reţinerii.

În data de 27 februarie, au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele inculpaţilor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanţelor de comitere a faptelor. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI