Alegerile prezidenţiale vor fi organizate pe 15 şi 29 septembrie

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 15 septembrie, în timp ce cel de-al doilea tur va fi organizat pe 29 septembrie, au decis, ieri, liderii coaliţiei de guvernare, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cele două formaţiuni.

„Am decis ca prezidenţialele să se desfăşoare pe 15 şi 29 septembrie”, au spus, pentru MEDIAFAX, surse din conducerile PSD şi PNL.

Liderii PSD şi PNL s-au reunit, ieri, la Palatul Victoria.

Social-democraţii şi liberalii nu au stabilit, însă, dacă cele două partide vor avea candidat comun la Primăria Capitalei.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spunea înaintea şedinţei coaliţiei că mai multe detalii despre candidaţii la alegerile locale din Capitală vor fi date după ce liderii coaliţiei vor ajunge la un consens: „Eu cred că o să avem un candidat comun”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI