Municipiul Suceava

100 de hectare de teren pentru firme care să înfiinţeze unităţi industriale

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, ieri, că a prezentat proiectul de înfiinţare a noii platforme industriale a Sucevei la Forumul de Investiţii „Romanian Investement Zoom Forum”, organizat de Avangarde Group la Bucureşti.

Potrivit lui Ion Lungu, la forum au participat reprezentanţi diplomatici din 20 de ţări, respectiv ambasadori, consilieri economici, secretari de ambasadă, din Belgia, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, China, Japonia, Turkmenistan, Ungaria, Olanda, Malaezia, Pakistan, Georgia, India, Austria, Bosnia-Herţegovina, Republica Cehă, Indonezia, Nigeria, Egipt, Grecia şi Moldova şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi al mediului de afaceri din România.

„Am prezentat oraşul nostru şi am pus accent pe proiectul «Noua platformă industrială a Sucevei» care propune realizarea prin asociere a zece unităţi industriale din diverse domenii de activitate prin asociere, prin parteneriat public privat, pe modelul proiectului de încălzire a oraşului prin înfiinţarea societăţii Bioenergy” a spus primarul.

El a arătat că va propune CL să fie cadastrate 10 suprafeţe de teren de câte 10 ha, cu care municipalitatea să intre în asociere cu potenţiali investitori care să facă investiţii de minim 50 milioane de euro şi să creeze minim 100 de locuri de muncă.

Câştigurile municipalităţii vor fi legate de crearea de locuri de muncă şi încasarea de impozit pe salarii, taxe şi impozite locale pe proprietate.

„De asemenea, prin crearea acestor locuri de muncă, dăm o şansă să se întoarcă acasă tineri care sunt plecaţi azi la muncă în străinătate. Avantajul investitorilor constă în faptul că vor beneficia de terenuri cu utilităţi (energie electrică, gaz metan, cale ferată, căi de acces). La fel de important este că ruta alternativă Suceava – Botoşani, care trece pe lângă fosta Termica, iese în DN 29, zona fosta Avicola Burdujeni şi se va descărca în autostrada A7, Bucureşti – Siret. Am invitat reprezentanţii ambasadelor să facem un forum de investiţii la Suceava în perioada următoare” a mai spus Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI