Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Calinic, s-a poziţionat în cazul reactivării Mitropoliei Tomisului arătând că nu poate fi decât alături de poziţia sinodală şi, totodată arătând că are o relaţie bună cu Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care doar în 2023 a slujit în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor de 70 de ori.
Întrebat care este poziţia sa referitoare la reactivarea Mitropoliei Tomisului, IPS Calinic a răspuns că poziţia oricărui ierarh din Sfântul Sinod nu poate fi alta decât cea sinodală.
„Şi Suceava a fost mitropolie, şi la Rădăuţi a fost episcopie, numai că era o altă conjunctură când aceste două eparhii aveau acel statut. Dar dacă va fi de la Dumnezeu, toate se vor face, vorba învăţătorului de lege Gamaliel (a se vedea Fapte 5, 38-39). Se vor face, dar nu în stradă, ci când va rândui Dumnezeu şi Sfântul Sinod!” a arătat IPS Calinic.
Ierarhul a fost întrebat de un credincios (pe site-ul Arhiepiscopiei) şi despre modul în care este privit Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, în Sfântul Sinod şi a fost îndemnat să nu susţină sancţionarea nedreaptă a acestuia chiar dacă se spune că nu l-ar „înghiţi”.
„Înaltpreasfinţite Calinic, vă rog să-mi răspundeţi sincer, aşa de mult îl urăsc unii ierarhi din Biserica Ortodoxă Română pe Înaltpreasfinţitul Teodosie încât vor să-l sancţioneze încălcându-se astfel şi autonomia canonică eparhială, băgându-se peste el? Eu nu sunt din eparhia de Constanţa, dar se vede din «satelit» că se vrea cu orice chip eliminarea Înaltpreasfinţitului Teodosie din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, se vede din «satelit» că omul acesta este persecutat pentru că-i incomodează pe cei care vor să fie «corect politic»” a transmis persoana respectivă, la adăpostul anonimatului.
În răspuns, IPS Calinic a arătat că, fiind încă din anul 1991 în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nu are cunoştinţă ca ierarhii să se fi urât în vreun fel între ei.
„Este drept că eu am văzut şi constatat lucrul acesta din interiorul acestui for, nu «din satelit», precum cei care aruncă cu pietre” a precizat ierarhul.
În ceea ce priveşte afirmaţia că nu „l-ar înghiţi”, nu poate spune decât că nu este adevărată.
„Se pare că o astfel de constatare este făcută tot „din satelit” de către semănătorii de zâzanie. Numai în anul 2023 vlădica a slujit în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor de peste 70 de ori; de vreo câteva ori chiar am slujit împreună. Să însemne aceasta, aşadar, că nici chiriarhul locului nu-l înghite pe Arhiepiscopul Tomisului?!” a întrebat retoric IPS Calinic.
Reamintim că încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod, după cum a anunţat, vineri, Cancelaria Sfântului Sinod al BOR în cazul IPS Teodosie.
Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist, se mai arată într-un comunicat transmis de Cancelaria Sfântului Sinod. (N.B.)
























Comentarii