Garda de Mediu Suceava a anunţat, luni, că a sesizat organele penale şi a aplicat o amendă de 60.000 de lei SC Servicii Comunale Rădăuţi pentru depozitări semnificative de deşeuri într-un spaţiu neautorizat.
Potrivit Gărzii de Mediu Suceava, în urma controlului efectuat în data de 8 februarie în Rădăuţi, în incinta fostului AEIZ s-au constatat depozitări semnificative de deşeuri municipale amestecate constând în deşeuri menajere, deşeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, PET-uri, găleţi de plastic, anvelope uzate, coroane mortuare din plastic, lumânări de tip candela etc.), deşeuri provenite de la lucrări de amenajare interioară şi exterioară a locuinţelor (polistiren, rigips, bucăţi de materiale de construcţii din plastic), deşeuri textile (haine şi încălţăminte).
Acest spaţiu aparţinând SC Servicii Comunale SA nu este autorizat din punct de vedere al protecţiei mediului pentru eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor municipale în amestec.
Societatea a fost sancţionată contravenţional de Garda Naţională de Mediu – CJ Suceava cu amendă în valoare de 60.000 lei, conform prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor.
O parte din deşeuri a fost acoperită cu pământul rezultat din săparea unui şanţ perimetral.
Astfel, pe o platformă împrejmuită pe trei laturi s-a constatat existenţa deşeurilor menajere şi reciclabile ce au fost acoperite cu pământ, ceea ce a dus la umplerea în totalitate a acestui spaţiu.
Conform art. 20, alin. 6 coroborat cu art. 66, alin. 1, lit. f din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare, „îngroparea deşeurilor de orice fel este interzisă”, iar fapta constituie infracţiune, fiind sesizate organele de cercetare penală.
„Prin actul de control încheiat s-au trasat măsuri ferme cu termene de realizare în vederea ridicării deşeurilor municipale în amestec existente care se văd precum şi cele care sunt îngropate şi predarea acestora la un operator autorizat în eliminare/valorificare” a transmis Garda de Mediu Suceava. (N.B.)
























Comentarii