Unt de muscă

„Untul de muscă, un nou aliment care ar putea ajunge pe rafturile magazinelor” s-a zis într-o ştire (sursa: Pro TV). Din trupul său am putut afla cum că cercetători de la o universitate din Belgia, creând ei „o grăsime din larve” (…de muscă neagră) spre a înlocui untul comun, de la vacă, folosit la prepararea gofrelor, biscuiţilor, prăjiturilor etc., au ajuns la concluzia că utilizarea acelei grăsimi (dincolo de „alte aspecte pozitive”) este „mai sustenabilă”. De ce?! Foarte pe scurt, deoarece insectele alea folosesc mai puţin teren (şi, în genere, mai puţine resurse, inclusiv apă), pe când vacile sunt şi foarte poluante (adaug din memorie, după alte surse: emit aşa de mult dioxid de azot, încât fac gaură în stratul de ozon).

…Ce n-a zis ştirea (citată după The Guardian) ori nici cercetătorii?! N-a zis câte drăgălaşe muşte negre pot fi puse la treabă (nu, nu în laboratoare; ci în ferme; eventual ce subvenţii ar fi necesare în acest scop) să dea lapte… ba nu!… unt cât o joiană. N-a zis.

Oricum, informaţia mi s-a părut deosebit de îngrijorătoare. Deja presupun că, ascultând-o / citind-o din zbor, vor fi fiind persoane dintre cele foarte sensibile – a căror sensibilitate poate să dea uşor în contaminantă panică –, inşi care vor fi priceput că în curând ni se va lua de la gură untul de vacă (inclusiv cel irlandez ori nemţesc, de la supermarket), spre a fi obligaţi să consumăm unt de muscă (belgian)…

(…Spre laudă deşartă / Mulţi zic: noi am lucrat, / Când ei lucrează-n faptă, / Ca musca la arat – dintr-o fabulă de Alecu Donici.)