După 20 de ani

…După alte reţele (şi reţete) oarecum asemenea pe care se prea poate să le fi uitat chiar dacă un pic le-am încercat, în urmă cu 20 de ani şi nişte zile se ivea în lume Facebook, ce avea să preschimbe major şi profund – cu o „naturaleţe” indusă tehnologic de nebănuit anterior – sensul comunicării mediatice / de masă! În gene-ral şi foarte pe scurt a rezultat că aproape orice persoană cu acces la un computer (apoi „doar” telefon inteligent) şi la internet se poate înscrie la cuvânt (şi la sunet, şi la imagine etc.)… până şi din postura în care e doar într-o părere alfabetizată. Din această perspectivă, s-ar putea zice că astfel se va fi bifat o mare izbândă a libertăţii şi democraţiei mondiale: dă-i omului undiţă, că se apucă a pescui; dă-i omului cal şi-l va încăleca; dă-i omului un loc anume în… Hyde Park şi aproape brusc va simţi nevoia să spună oarece, chiar dacă nu-l ascultă prea mulţi, deşi nu va deveni orator. Însă, chiar şi aşa, poate exista premisa că, de nu va face dezvăluiri de importanţă covârşitoare, cel puţin va da de veste unde şi ce a consumat la prânz.

(Luni seară am purces a citi romanul „Dacă pisicile ar dispărea din lume” de Genki Kawamura. Am ajuns doar până acolo unde un ins în pragul decesului face pactul… ca să mai capete încă o zi de trăit renunţând pe veci la telefon. Totodată, cică în ziua aia, nimeni în lume nu mai avea parte de telefon şi se părea că nu observă, oamenii revenind la tot felul de preocupări dinainte. Ceea ce este, desigur, o ficţiune; aşa ceva, deja, nu se mai poate!)