Fotbal, Liga a III-a

Rezultate bune în meciurile amicale pentru Şomuz Fălticeni şi Bucovina Rădăuţi

Formaţiile de Liga a III-a Aerostar şi Şomuz Fălticeni s-au întâlnit într-un meci de pregătire la Bacău. Partida desfăşurată pe teren sintetic s-a încheiat nedecis, 1-1. Echipa antrenată de către Daniel Stoica a intrat în avantaj la pauză ca urmare a reuşitei semnate de ghanezul Emmanuel Asibey, golul egalizator al gazdelor venind pe finalul întâlnirii, în minutul 90.

Tot la finalul săptămânii trecute, Bucovina Rădăuţi a susţinut pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv un joc test în compania liderului Ligii a IV-a sucevene, Juniorul Salcea. Gruparea pregătită de Ovidiu Murariu s-a impus la limită, cu 2-1. Golurile au fost marcate de Iulian Serediuc şi Alexandru Nistor, respectiv Vali Neamţu.

Bucovina Rădăuţi îşi va continua pregătirea în sistem centralizat până pe data de 17 februarie, la terminarea cantonamentului urmând să dispute un meci amical împotriva celei de-a doua clasate în ierarhia Ligii a IV-a, Şoimii Gura Humorului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI