Un bărbat a murit, luni, în camera în care locuia, în urma unui incendiu care a afectat patul şi covorul.
Potrivit cercetărilor poliţiştilor, un bărbat de 65 de ani locuia de circa un an de zile împreună cu fratele său într-o locuinţă de pe strada Ion Creangă din Suceava, acesta ocupând o încăpere din imobil.
Luni dimineaţa fratele şi familia sa au plecat la muncă, lăsându-l singur pe bărbatul de 65 de ani într-o cameră încălzită cu o sobă compusă dintr-o carcasă metalică şi conectată la o butelie cu gaz.
Când a revenit după-amiaza acasă, acesta l-a găsit pe fratele său decedat în camera în care l-a lăsat, acesta fiind carbonizat/ars pe o suprafaţă de aproximativ 30% din corp, respectiv mâna stângă, la nivelul feţei şi a membrelor inferioare.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului s-a constatat faptul că în încăperea unde a fost găsit defunctul a avut loc un incendiu, fiind identificate urme de carbonizare la nivelul patului şi a unui covor de pe podea. Totodată pereţii camerei prezentau urme de afumare.
La faţa locului s-au prezentat lucrători ISU care au confirmat prezenta unui incendiu în locuinţă şi au stabilit că sursa de aprindere a incendiului a fost efectul termic al sobei metalice pe gaz. În acest caz se continuă cercetările şi se aşteaptă concluzia examenului medico-legal pentru stabilirea cauzei morţii. (N.B.)
























Comentarii