Prinţ şi prinţişor

> L.D. CLEMENT

După cum aţi aflat (din ediţia de ieri a „Craiului”), în 2023, cea mai citită carte în România ar fi fost cea semnată de prinţul Harry, voievod de Sussex, prinţişorul, fiul cel mic al regelui Charles (om cu casă de vacanţă la Viscri, jud. Braşov) şi al primei sale soaţe, Diana, prinţesă de Wales. Să fie de mirare? Poate că nu, în cazul unui popor care (în principiu) îşi iubeşte voievozii, regii, preşedinţii, popor căruia îi plac (în principiu şi mai ales) poveştile despre aceştia (în context, amintesc că un documentar pe care, pe diverse căi, suntem insistent invitaţi să-l cumpărăm / consumăm se numeşte „Tovarăşu’”). De mirare ar fi că al doilea cel mai vândut titlu în România anului 2023 ar fi fost „Micul prinț” – de Antoine (viconte) de Saint-Exupéry, 1900 – 1944, care, pentru o perioadă, s-a mutat în SUA, cum a procedat mai târziu prinţul Harry. Un titlu trecut, prin tradiţie, în aria literaturii pentru copii (mari, deştepţi). De altfel, librăria care a schiţat „topul” (care, desigur, poate fi privit cu detaşare şi chiar rezervă) precizează că, anul trecut, cele mai cumpărate în patrie au fost cărţile pentru copii (s-ar putea zice, oare, şi că elevii vor fi fost cei mai zeloşi cititori?!). După cum vă informam (potrivit MEDIAFAX), se încerca şi o ierarhizare a zonelor geografice şi administrative cu cei mai mulţi cumpărători (care, zic, finalmente nu-s musai şi cititori), reieşind sus locuri cu densă populaţie şi disponibil la buget. Aşadar, nu-i de mirare că se cumpără multă carte în Bucureşti, Braşov, Cluj, Ilfov, Iaşi. Nici că la Giurgiu au fost preferate cărţile cu „proză” despre obţinerea (cu succes!) a permisului auto. Şi chiar nici că în Covasna clasamentul începe cu „Poezii” de Mihai Eminescu.

Imaginaţi-vă (din nou?!) naufragiaţi undeva, într-o insuliţă din miez de ocean. Şi că vă deşteaptă o voce care vă roagă să desenaţi o oaie. E o temă fără constrângeri, poate fi oaia fantastică a lui Murakami, poate fi oaia dansatoare a lui Ivo Andric, Timmy din desenele animate, Dolly cea clonată, Bisisica lui Marin Preda, poate fi chiar Mioriţa! (Ghici: Câmpul alb, oile negre… / Cin-le vede nu le crede, / Cin-le paşte le cunoaşte.) 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI