Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru „violenţă în familie” şi au emis un ordin provizoriu de protecţie în cazul unui bărbat din Câmpulung Moldovenesc care a venit beat acasă şi şi-a agresat soţia care stătea cu cei patru copii.
Potrivit datelor din ancheta poliţiştilor, Poliţia Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată joi, la ora 21:03, prin 112, de o femeie de 33 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, cu privire la faptul a fost agresată de soţul de 40 de ani.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a venit seara la domiciliu în stare de ebrietate. Din cauza unor discuţii în contradictoriu cu soţia, el a devenit agresiv fizic şi verbal, forţând uşa dormitorului unde se afla femeia împreună cu cei patru copii minori, aruncând spre aceasta cu o jucărie…
Aflăm că, în cauză, a fost completat formularul de evaluare a riscului. întrucât a fost întrunit punctajul necesar, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile şi s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „violenţă în familie”. (N.B.)
























Comentarii