„Crăciun cu bătrânii”

…Dacă vă zic?! Chiar aşa s-a întâmplat. În zorii zilei de 25 decembrie a.c. mi-a venit la rând să citesc „Crăciun cu bătrânii” de Ring Lardner (ziarist şi scriitor american, 1885 – 1933) din volumul „Călătoriile lui Gullible” (BPT), şi el, volumul, cu o istorie anume. Era gata de tipar în octombrie 1989, însă avea să apară după Revoluţie, în 1990. Titlul respectivei proze scurte este (inteligent dat, conform perioadei pe care se petrecea!) al traducătoarei (Ioana Rotaru); textul original se numeşte „Old Folks’ Christmas”. Mă întreb cum s-ar fi cuvenit să fi fost tălmăcit acum şi nu găsesc bun răspuns… În fine, povestea – scrisă în 1929 – vorbeşte despre o familie înstărită care-şi aşteaptă de Crăciun cei doi copii deveniţi adulţi, băiat şi fată. Lungă aşteptare, diferite intenţiile şi pretenţiile, ritmurile, semnificaţiile – (dez)acord mutual, conflict între generaţii. Pe-acolo, pe la ei, Crăciunul era deja „despre” (cum se zice şi pe la noi de la o vreme) visate reuniuni şi practice dezbinări, inclusiv (sau mai ales?) despre scumpe cadouri pregătite din toată inima şi primite în grabă, fără mulţumire ori (mai precis?) cu nemulţumirea că nu s-au potrivit eventualelor aşteptări. În caz că cineva s-ar mira că Sf. Familie şi Pruncul nu apar într-o schiţă ca aceasta, subliniez că sunt convins că şi Ei se numără printre cititori. În caz că cineva ar zice că o poveste de aproape un secol ar semăna, poate, cu unele de acum, subliniez că sunt convins că – atunci şi acum – nu poate fi vorba decât despre ficţiune.