În pragul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, sufletul îmi vibrează de bucuriile anului de la care ne luăm bun. Festivalul de la Cernăuţi şi Suceava, dedicat lui Ciprian Porumbescu, precum şi călătoria mea la Şipote, localitatea înscrisă în istoria Bucovinei ca locul de naştere a compozitorului, mi-au răscolit emoţiile mai multor momente ale acestui an aniversar. Dintre cele mai memorabile este sărbătoarea din 5 iunie 2023 de la Stupca, la care am avut plăcuta surpriză să întâlnesc oameni legaţi prin destin de Ciprian Porumbescu.
Acolo l-am văzut aievea pe actorul Vlad Rădescu, bucureştean get-beget, nepot de general (bunicul său, Nicolae Rădescu, a fost ultimul prim-ministru al României înainte de instaurarea regimului comunist), primit ca un fiu al comunităţii de oamenii locului şi atât de iubit de ţăranii din Stupca. Neîndoielnic, cariera de actor l-a făcut pe Vlad Rădescu să fie cunoscut şi iubit de multă lume. Însă numai la Stupca are un centru cultural care îi poartă numele şi numai acolo aude de la femei complezenţe de felul: „Eraţi tare frumos pe vremea ceea…!” E frumos şi acum, dar „vremea ceea” e cu totul altă poveste.
Avea numai 19 ani când soarta i-a dăruit cel mai frumos dar al vieţii, care i-a marcat viitorul – atunci, cu 50 de ani în urmă, student în anul I la actorie, a fost ales pentru rolul lui Ciprian Porumbescu în filmul cu acelaşi nume al regizorului Gheorghe Vitanidis. A avut norocul să debuteze în cinematografie alături de maeştri ca Amza Pellea şi Toma Caragiu. Cu ocazia filmărilor, din care o mare parte au avut loc la Stupca, a învăţat să cânte la vioară şi pian. Filmul l-a făcut vestit departe de hotarele României. În 1978 a fost dublat şi proiectat în China. „Balada” şi alte melodii ce alcătuiesc linia muzicală a filmului i-au cucerit pe chinezi, adoraţia lor îndreptându-se asupra actorului, identificat cu personajul principal căruia i-a dat viaţă pe ecran.
Comunitatea de la Stupca, astăzi comuna „Ciprian Porumbescu”, îşi mărturiseşte iubirea faţă de actor nu doar prin cuvinte. În 2017 i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare, iar de curând, la comemorarea a 140 ani de la trecerea compozitorului în veşnicie, a fost inaugurat Centrul Cultural „Vlad Rădescu”, tot atunci actorul fiind decorat cu cel mai înalt ordin bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor – „Crucea Bucovinei”. După ceremonia de sfinţire a acestui minunat lăcaş cultural, oaspeţii au fost invitaţi înăuntru la masa festivă. Am păşit alături de actor, fără să-mi dau seama că e chiar bărbatul al cărui nume stă înscris pe frontispiciul noii clădiri. Simplu, fără aere de vedetă, îmbrăcat în costum popular specific Bucovinei, nu se deosebea de sătenii din jur. La masă, între primarul Dumitru Nimiţeanu şi preotul Leontie Galeş, a rostit câteva cuvinte de mulţumire oamenilor din mijlocul cărora a răsărit marele Ciprian Porumbescu, dar şi norocul său în arta cinematografică, în viaţa de mai departe. Or, de la debutul din 1972, cu rolul tânărului Ciprian, a început ascensiunea sa în cinematografie. În scurtul discurs, rostit la masă, actorul a vorbit despre lucruri ce-l copleşesc până la insomnii, despre gândul la rostul său pe lume, la tot ce înseamnă muzica lui Ciprian Porumbescu pentru români şi alte popoare, despre nenorocul compozitorului de a trăi numai 29 de ani: „Când făceam filmul eram tânăr şi nemuritor, şi spuneam: da a trăit 29 de ani, aşa i-a fost hărăzit. Abia acum îmi dau seama cât de puţin a trăit, cât de mult a făcut şi cât de mult ar fi putut face dacă ar mai fi trăit încă odată cel puţin pe atât. Noi am făcut filmul în urmă cu 50 de ani, deci atunci când se petreceau 90 de ani de la sfârşitul lui…”
Am reţinut aceste cuvinte rostite de artist, deoarece îmi confirmă încrederea că operele de geniu, lucrările măreţe se înfăptuiesc în floarea tinereţii, la vârsta când omul este mânat mai mult de curaj decât de raţiune, când are încă aripi şi nu cunoaşte cuvântul „moarte”. La 19 ani când i-a dat viaţă lui Ciprian Porumbescu pe ecran, Vlad Rădescu n-avea nevoie de pământ sub picioare, nu păşea, ci zbura pe strunele mitului cântat de-o vioară, iar cei 29 de ani ai eroului său îi păreau o veşnicie.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii