Ce-are Pisa cu „România educată”, s-ar putea întreba cititorul nostru, dar cu siguranţă nu o va face pentru că deja a luat aminte la ştirile acestor zile, ce-l informează că, aşa după cum susţin experţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), abilităţile elevilor români la matematică, citire şi ştiinţe sunt într-un declin continuu, care situează România sub media celor 81 de ţări prezente la ultima testare PISA şi pe penultimul loc în Europa, doar înaintea Bulgariei. Testele PISA reprezintă un studiu comparativ internaţional iniţiat de către OCDE cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe.
Pe 15 februarie 2016, proaspătul ales al românilor în funcţia de preşedinte, Klaus Iohannis, lansa oficial prima etapă a proiectului de ţară „România Educată”, proiect ce avea şi un calendar precis de desfăşurare, în 2018 urmând a fi dat startul reformei în învăţământ.
Astăzi, după aproape 8 ani, startul nu a fost dat încă, ba dimpotrivă, de la an la an mai accentuat, România educată e tot mai aproape de imaginea Turnului din Pisa, celebru prin înclinarea sa spre prăbuşire.
Doar că, dacă în Italia Turnul din Pisa este astăzi asaltat de turişti pentru simplul fapt că nişte guvernanţi responsabili au investit sume mari în refacerea sa pentru a evita o pierdere inestimabilă, în România grija pentru educaţie rămâne la acelaşi nivel, ba chiar în declin şi asta dacă vorbim numai despre programe simple precum „Cornul şi laptele”, ale cărui zile s-au terminat din lipsă de bani la buget.
Nişte răspunsuri s-ar impune, dar sperăm că vor avea şi oarece consistenţă raportate la opinia ministrului Ligia Deca care şi-a manifestat satisfacţia că „statistic, rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel ca în 2018” şi „spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor”…


























Comentarii