Lansare de carte la Muzeul Naţional al Bucovinei

Natalia Onofrei, un scriitor cu vocaţie certă

Sâmbătă, la Muzeul Naţional al Bucovinei, a fost lansat volumul de debut, „În numele tatălui”, al scriitoarei Natalia Onofrei, cu coperte ilustrate de fiica ei, Anastasia.

Manifestarea a fost deschisă de cel care, impresionat de carte, a avut iniţiativa unei lansări la Suceava, directorul instituţiei, Emil Ursu, iar prezentarea acesteia a fost făcută de prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, cadrul universitar căreia Natalia Onofrei i-a fost studentă la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, autoarea făcând parte din prima generaţie de studenţi de peste Prut care au venit să studieze în România, unde s-a şi stabilit, de altfel.

Natalia Onofrei este ea însăşi un personaj de carte

Încă de la începutul intervenţiei sale, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc a afirmat că „Natalia Onofrei ni se revelează (…) ca un scriitor cu vocaţie certă, (…) este ea însăşi un personaj aparte, cu o determinare specială, o cultură literară solidă, aşa cum o dovedesc textele ei critice”. „Toate cele 15 povestiri care compun volumul au o construcţie narativă impecabilă, un tempo alert, bine condus, cu o bună ştiinţă a compoziţiei”, „ca povestitor, are priceperea de a ţine vie flacăra interesului, de a doza sarea umorului şi a ironiei în toate prozele”.

Elena-Brânduşa Steiciuc consideră că principalele grile de lectură care de impun sunt cea socio-antropologică şi cea psihanalitică, vorbitoarea venind cu exemple cu care şi-a susţinut afirmaţiile, afirmând că stilul scriitoarei este impregnat de oralitate, iar limba, în toate registrele ei, „este mânuită cu măiestrie”. „Ficţiunile din carte, chiar dacă pe alocuri foarte sumbre, invită la reflecţie şi sunt presărate cu umor, de multe ori negru”, fapt remarcat şi de lectorul univ. dr. Arthur Suciu, care a spus că a fost „puţin şocat” de cartea care „a vrut să fie ca o lovitură de ciocan în moalele capului”.

Făcând o analiză a personajelor, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc a observat că „cele mai interesante şi bine conturate sunt femeile, care au un pattern anume în toate aceste povestiri: au un comportament oarecum abuziv, cu obedienţă oarbă faţă de norme şi reguli, impunându-le descendentelor lor traiectoriile pe care le-au ales; o lume neschimbată din secolul al XIX-lea, cu sărăcie şi promiscuitate”, în timp ce „personajele masculine sunt majoritar fiinţe slabe”. „Deficienţe în educaţie, lipsă de comunicare, lipsă de perspective sociale, iată ce duce la o plagă binecunoscută a României contemporane: şomaj, alcoolism, jocuri de noroc, violenţă, furtişaguri. Prin urmare, numeroşi bărbaţi sunt perdanţi pe toate fronturile”.

Volumul de proză, a cărui primă lectură vorbitoarea a mărturisit că „a fost un şoc”, este „o imersiune în România profundă, în care citadinii au rareori prilejul de a intra, o Românie aproape neschimbată faţă de începutul veacului trecut, cu aceleaşi ritmuri de viaţă, aceleaşi tradiţii şi ritualuri, cu un mental colectiv puternic impregnat de balcanitate”.

Şi, a conchis prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, „o proză care ne dă de gândit, care merită să intre în circuitul marilor târguri de carte, şi pe care Natalia Onofrei o va continua cu siguranţă. Poate într-o perspectivă mai luminoasă…”.

Nu promit că o să scriu ceva mai luminos”

Natalia Onofrei a dat autografe şi a primit multe flori, a răspuns numeroaselor întrebări venite din public (multe persoane aflate în sală erau deţinătoare ale cărţii sale despre care aflaseră din mediul internautic, unde autoarea a beneficiat de o susţinută promovare). „Sunt un copil al imperiului, da, nimeni nu-şi poate sări umbra” a răspuns la întrebarea adresată de directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, Emil Ursu, cât şi celor referitoare la felul în care i s-a relevat România la data când a venit aici la studii.

A declarat că se aştepta să aibă succes cartea sa, „dar nu mă aşteptam la asemenea amploare” şi a mărturisit că lucrează la următorul roman, dar că „nu promit că o să scriu ceva mai luminos”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI