Ziua Sfântului Andrei

Acest sfânt, care a creştinat neamul nostru, este la noi, la români, patronul lupilor şi ziua sa este închinată acestor animale.

Lupul a fost un animal deosebit de respectat de daci şi daco-romani, care i-au acordat un cult magico-mitologic din care ne-au rămas până în secolul al XX-lea unele reminescenţe folclorice şi relicte etno-grafice. Trebuie să menţionez că lupul deţine un loc important în fauna pictată pe ceramica Cucuteni.

Lupul îl întâlnim figurat şi pe Columna lui Traian, ca emblemă de stat în stindardul dac: un corp de balaur cu cap de lup. Totul alcătuit din aramă, de unde şi supranumele de “lupii de aramă ai dacilor”. Stegarul ţinea ridicat lupul de aramă, care în mers făcea să şuiere aerul în gura lui deschisă şi să freamăte solzii mobili din metal, izbându-se unii de alţii. Dacă adăugăm că luptătorii din jurul stegarului purtau măşti de lupi pe care le trăgeau pe cap, şi mormăiau fioroşi ca nişte carnasiere, putem să intuim teroarea pe care o exercita acest corp de elită al armatei dace, temut de altfel pentru vitejia şi cruzimea sa.

Aşa cum susţine Fl. B. Florescu în lucrarea „Monumentul de la Adam Clisi”, „capetele de lup cu gurile deschise prinse în vrejuri în spirală le întâlnim figurate în brâul cu frize inferioare pe monumentul triumfal de la Adam Clisi din Dobrogea”. „E simbolul lupului dac, înfrânt, încleştat în vrejuri, cu ochii sticloşi, gura deschisă şi dinţii ascuţiţi, privind surprins la un porumbel care stă pe vrej, simbolul păcii romane.”

Credinţele şi superstiţiile despre lup s-au întărit în perioada daco-romană, deoarece romanii au adus cu ei cultul imperial al lupului, ce ţinea de întemeietorul Romei şi al statului roman. În Dacia au pătruns Lupercaliile, sărbători în amintirea legendei lupoaicei care a alăptat pe cei doi fraţi Romulus şi Remus, aduşi într-un coş pe apa Tibrului.

Mircea Eliade în lucrarea „De Zalmoxis a Gengis Khan”, apărută la Paris în anul 1970, relevă faptul că „naşterea poporului român s-a făcut sub însemnele zeului-lup dac şi al lupoaicei mitice a lui Romulus şi Remus, adică al fuziunii a două popoare care îşi trag obârşia mitică din lup”.

Această moştenire a cultului lupului a fost combătută de creştinismul primitiv, căpătând în cele din urmă un caracter anticreştin. E vorba de vârcolaci (lupi fantastici care provoacă eclipse de lună şi soare, şi de sărbătorile populare numite zilele lupului sau lupinii).

“Pentru a contracara petrecerea magico-mitică a lupului, creştinismul primitiv i-a dat pe lupi în stăpânirea lui Sânpetru, care îi ţine în frâu, îi judecă şi pedepseşte după voia lui.”

Există mai multe credinţe referitoare la ziua Sfântului Andrei, cum ar fi: în această zi lupul îşi vede coada (se ştie că gâtul lupului este rigid, acesta neputând să-şi întoarcă capul), pentru o zi, când lupul nu mai are gâtul înţepenit, aşa că prada, om sau animal, nu mai are scăpare.

Se spune că în această zi este cel mai potrivit moment al omului pentru transformarea lui în vârcolac, iar singurul aliat al oamenilor împotriva acestei fiinţe malefice este usturoiul.

Mai există o credinţă: ca să întinerească, oamenii îşi făceau de Sfântul Andrei o băutură specială, numită covaşă, care se obţinea în felul următor: „se lua mălai şi făină de grâu în părţi egale, se amestecau şi se opăreau cu apă clocotită, până se obţinea un terci. Acesta se punea într-o putină şi i se adăuga apă călduţă, până se transforma într-un lichid vâscos, care se trecea printr-o sită de mălai. Lichidul se amesteca foarte bine şi se lăsa la loc călduţ, ca să fermenteze, până a doua zi. Apoi se fierbea la foc potrivit, într-un ceaun, până se mai îngroşa. Gustul băuturii e dulce-acrişor, asemănător cu cel de bragă. Băută de Sfântul Andrei se spunea că apără de strigoi, vârcolaci şi întinereşte pe cei care o consumau”.

Dacă băutura se făcea numai din mălai, se numeşte bragă.

Tot de Sfântul Andrei se făcea „sarea vitelor”, drobul de sare care se descânta şi se îngropa învelit într-o pânză, sub pragul grajdului. Această sare preparată de Sfântul Andrei se dezgropa de sub prag de-abia la Sfântul Gheorghe şi se dădea vitelor, amestecată cu tărâţe ori cu făină de porumb. Se credea că, dacă vitele mănâncă acest amestec, vor fi ferite de farmece, vrăjitorii şi alte rele. De asemenea, o parte din această sare li se dădea vitelor în Joia Mare, înainte de Paşti.

De asemenea, Ziua Sfântului Andrei era considerată potrivită pentru activităţile magice când se făceau farmece şi vrăji, în special la izvoare, fântâni şi râuri, pentru ca apa să nu lipsească în anul ce va să vină.

În încheierea acestor rânduri aş dori să subliniez ceea ce afirma Maria Golescu în lucrarea „Motive de animale în sculptura decorativă şi semnificaţia lor simbolică”, apărută în anul 1943: „Motivul ornamental al lupului este prezent în arhitectura elegantă a unor biserici din Bucureşti (Colţea, Biserica Albă), ca şi în iconografia unor mănăstiri din Bucovina (Voroneţ, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Gura Humorului), în care apare imaginea pictată a lupului alături de alte animale feroce (ursul, leul, mistreţul etc.), înghiţind unele părţi din corpul omenesc, îndeosebi mâini, însemnul tuturor păcatelor omeneşti (cu mâna omul fură, jură strâmb, se leapădă de sine, gesticulează urât, comite crime), dar şi a tuturor faptelor bune”.

Prof. CONSTANTIN TÎRZIU