Şi la nivel legislativ, anul 2023 a fost aşezat sub titulatura de An Cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, pentru a celebra două opere de factură diferită, dar care au împlinit un numitor comun, regăsindu-se printre reperele cele mai viabile de a înţelege caracteristicile neamului nostru, datele lui organice, cât şi reprezentările pe care le-au avut în lungul propriilor deveniri temeiurile adevărului, binelui şi frumosului. Ministerul Culturii, instituţii reprezentative, ONG-uri, organe de presă, cercetători, lumea culturală în întregul ei şi-au concentrat activităţile într-un efort de recalibrare a celor două opere. Conturate în rigurozitatea unor termeni ştiinţifici sau venind dimpotrivă, dinspre limbaje artistice, luările de poziţie formează, în mod evident, o submatrice-identitară pentru ceea ce a fost şi ce va fi să însemne românitatea noastră.
Mai ales în ultimul timp, am fost cu deosebire plăcut surprins de multitudinea, varietatea şi – de ce nu? – pragmatismul discursurilor dedicate lui Ciprian Porumbescu. Articolul de faţă îşi doreşte să semnaleze două apariţii editoriale cu totul speciale, aşadar inedite, tipărite la distanţă una de cealaltă, dar care contribuie, cumva dinspre marginalii, la o receptare cât mai fidelă, profund nuanţată, a titanismului lui Ciprian Porumbescu. Ţinând cont de realităţile unei opere nu tocmai întinse, dar însemnate din punct de vedere calitativ, operă care a culminat cu celebrul „Crai nou”, şi raportată mai apoi la nivelul la care se afla muzica noastră la sfârşit de secol XIX într-o Bucovină ce îşi ducea luptele pentru propria ei identitate, o asemenea etichetă de „titan” nu pare nici pe departe forţată, ci perfect motivată.
*
La iniţiativa Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava şi cu susţinerea directă a preşedintei acesteia, Maria Olar, în 2014 avea să fie coordonat şi finanţat pentru tipărire primul volum din monografia „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” scrisă de Leca Morariu – om de cultură însemnat, deopotrivă profesor universitar, comentator al fenomenului cultural românesc, dar şi cunoscător al muzicii de calitate, el însuşi un virtuoz al violoncelului. În paranteză fie spus, autorul, Leca Morariu, a susţinut extrem de activ fenomenul muzical; dincolo de cele 40 de articole dedicate lui Ciprian Porumbescu, a redactat alte aproximativ 50 de texte pentru gazetele din epocă cu care colabora, pe teme legate de muzică. Apărută aşadar pentru prima dată după o perioadă extrem de mare de la momentul redactării, „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” surprinde din start prin multitudinea informaţiilor, prin caracterul lor veridic (analizat şi comentat mai apoi de critica de specialitate), prin precizie şi capacitatea de analiză-argumentare, chiar prin faptele de limbă pe care le conţine. Interesantă această lucrare şi din perspectiva contextului social-cultural ce o prilejuiește. Familia Morariu nu era descendenta unei familii din marea boierime, ci „apăruse” sub forma unei necesităţi, având o greutate însemnată în ochii populaţiei, mai ales întrucât era legată direct de tagma preoţească.
Liviu Papuc semnează cuvântul introductiv şi implicit trasează liniile unui crochiu Leca Morariu, urmărind mai degrabă cronologic parte din datele unui ins aflat la întretăierea faptelor de cultură. În bună măsură, determinându-le. Impregnat de spiritul naţionalist din familie, având acces la cărţile valoroase din biblioteca moşului său, prof. Constantin Morariu Andrievici, copilul şi ulterior tânărul Alexandru va avea şansa să întâlnească încă din clasele mici profesori deosebiţi – dr. G. Mihuţă (profesor de română, germană, latină), prof. Simion Florea Marian (religie) sau I. Teleagă (matematică), Constantin Procopovici (ştiinţe naturale şi muzică) -, va trece cu uşurinţă peste examenul bacalaureatului şi va urma cursuri universitare la Cernăuţi, intrând ulterior în Societatea academică „Junimea”, urmaşa „Arboroasei”. Una dintre marile bucurii ale vieţii sale, pe care nu o putem lăsa neamintită, este legată de achiziţia la Viena a violoncelului lui Ciprian Porumbescu. Aflăm cum din postura de profesor universitar, un amplu capitol îl dedică Leca Morariu lui Iraclie Porumbescu – figura literară principală a mijlocului de veac XIX. Oglindire fidelă a manuscrisului original, ediţia de faţă a lui „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” împlineşte o direcţie, precum şi un ataşament însemnat.
Extrem de riguros, Leca Morariu e interesat încă de la primele pagini să fixeze în rame potrivite, dar mai ales în consonanţă cu adevărul istoric, destinul „de ecranizat” al unei familii de primă importanţă. Prin urmare, avem o serie de date şi fapte legate de trecerea de la Golembiowski la Porumbescu, printre rânduri semnalându-se şi apartenenţa familiei la neamul polon. Reţinem că „preotul Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian, abia dela 5 Aprilie 1881 ajunge să se cheme (şi oficial) Porumbescu”, iar pentru o însemnată perioadă, cele două nume, Golembiowski şi Porumbescu, alternează sau, mai bine spus, sunt folosite în funcţie de mediile în care urmau să fie rostite / actualizate. Mai târziu, la fel se va întâmpla şi în cazul lui Ciprian. De-a lungul conţinuturilor monografiei urmează în linii destul de fine portretele părinţilor, prilej de a aşeza în lumină câteva momente de primă importanţă. Luăm aminte de Şcoala putneană, apoi de eforturile de zi cu zi pe care „cei ai casei” trebuiau să le facă pentru a contrabalansa greutăţile generate de lipsa banilor ş.a.m.d. În ciuda aşteptărilor lectorului de azi, Leca Morariu pare să fi fost dispus să aloce un spaţiu mai mare lui Iraclie, al cărui statut e atent marcat în câteva rânduri – îl vedem până şi în corul bisericii, ori chiar în haina de compozitor. Dinspre arta portretului, alunecăm către preaplinul unei lumi încercată de evenimente mai degrabă potrivnice – a se vedea relaţiile cu Imperiul, procesul Arboroasei, mai târziu boala lui Ciprian –, dar şi către clipe pline de spiritualitate: deschiderea mormintelor de la Putna, dimpreună cu marea sărbătoare din anul 1871. Celor din urmă li se adaugă „fotografiile” în cuvinte ce restabilesc atmosfera de la Stupca, bucuria din sânul familiei lui Iraclie, prilejuită de ataşamentul pe care toţi îl arată faţă de muzică. Toate acestea sunt continuate (şi) într-un al doilea volum, ce îl poartă mai departe pe cititor printre culoarele a două destine de excepţie. Deşi apărut în anul următor, 2015, şi acest op e tipărit la editura „Heruvim”, editura fiind un proiect al Asociaţiei „Prietenii Bucovinei”. Sunt urmărite aici cu predilecţie succesele lui Ciprian Porumbescu, fiind consemnate şi comentate ieşirile la rampă ale operei „Crai nou”, dar şi celălalt triumf muzical –„Concertul simfonic din 27 octombrie 1882” -, bursa obţinută de la Mitropolitul Silvestru Morariu, primele tipărituri din epoca cernăuţeană („O dorinţă”, „O Horă Naţională Romînă”) etc.
Atent la toate detaliile, contrapunctând mereu cele prezentate cu fragmente din scrierile lui Iraclie sau aducând în prim plan notiţele lui Ciprian, Leca Morariu reuşeşte să îşi aşeze întreg edificiul sub legătura aceasta indestructibilă dintre tată şi fiu. Împreună, transmit şi mai fidel acest ataşament deosebit faţă de valorile naţionale, faţă de limba şi cultura română, faţă de tradiţiile Bucovinei şi culorile trecute prin inima oamenilor din „ţinuturile de mai sus”. „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” e, graţie erudiţiei autorului, un prim punct de plecare obligatoriu spre un exerciţiu complex de afirmare a unui crez, a unor principii, a unei figuri intrată pe drept cuvânt în legendă.
*
Cel de-al doilea punct de oprire e prilejuit de apariţia în condiţii editoriale ce ţin de excelenţă a unui volum cu finalităţi extrem de pragmatice, întrucât informaţia prezentată vizează deopotrivă elevul din clasele primare, cât şi – sunt sigur că nu greşesc! – adolescentul surprins în procesul de a-şi defini un orizont cultural cât mai larg, cât mai atrăgător pentru viitoare discuţii argumentate.
Gabriela Gîrmacea e un profesor exemplar, dublat de un om de litere care e pe deplin conştient de forţa imaginii şi a cuvântului. Continuând în 2023 la Didactica Publishing House un proiect început în anii din urmă, care a adus deja în faţa celor interesaţi două volume dedicate lui Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale, autoarea propune în acelaşi format o sinteză „Ciprian Porumbescu. Viaţa şi creaţia”, venită ca o lecţie deschisă, o lecţie cu caracter interdisciplinar, aşezând faţă în faţă cuvânt / imagine / sunet. Conţinând citate bine alese, repere biobibliografice exacte, fragmente decupate din texte critice, şi – deloc în ultimul rând – fotografii ce te determină să păşeşti mult mai credibil în universul secolului XIX, Gabriela Gîrmacea îşi construieşte demersul de-a lungul unei prime părţi apelând la o serie de microcapitole, pe care le consemnez: „Primii ani”, „Primii ani de şcoală”, „Anii de şcoală de la Cernăuţi”, „Serbarea de la Mănăstirea Putna”, „Societatea Arboroasa”, „O mare iubire”, „Student la Viena”, „Călătorii”, „Profesor la Braşov”, „Călătoria în Italia”, „Boala şi moartea”; acestora le urmează un al doilea capitol, extrem de interesant, în care sunt aduse la rampă faptele de viaţă, pentru ca în cuprinsul celui de-al treilea să privim câteva „diapozitive” ce exemplifică cum arăta lumea în vremea lui Ciprian Porumbescu. Cel de-al patrulea şi ultimul capitol vine firesc, prezentându-i punctele de vârf ale creaţiei. În plus, avem întocmit şi un repertoriu de cântece, alte surprize sub forma unui puzzle de tip ghicitoare ori coduri qr, dar şi un caiet-portativ, cu transcrierea muzicală a următoarelor piese: „Adusu-mi-am aminte”, „Cade-se cu adevărat”, „Cântec de primăvară”, „Imnul Unirei”, „Hora Braşovului”, „Lăudaţi pre Domnul”, „Tatăl nostru”, „Tricolorul”. Cărţile din această serie a Gabrielei Gîrmacea echivalează cu un bun exemplu în ceea ce priveşte materialul didactic modern, care pune la lucru tehnologii şi principii moderne, determină hărţi mentale, toate generând o motivaţie solidă pentru proiecte viitoare.
*
De la asemenea apariţii şi până la „Jurnalul” său apărut proaspăt la Editura „Corint”, de la albumul dedicat, trecând prin serii filatelice, discuri noi şi chiar articole de fond precum cel al lui Mircea A. Diaconu din „Observator cultural”, nr. 1171 (Ciprian Porumbescu la marginea imperiului. O contra-naraţiune”), la care se adaugă simpozioane şi cărţi de specialitate, observăm cum, în „beneficiul subiectului”, se creează un nou discurs dispus să aprecieze, la justa valoare, ferit de unele idealizări artificiale dinspre mediul politic, parte a elementelor-nucleu specifice sufletului românesc.
MARIUS MANTA
Comentarii