O femeie din Câmpulung Moldovenesc a murit, joi seara, după ce în cursul după-amiezii a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiu.
Potrivit anchetei poliţiştilor, joi, la ora 14:00, un bărbat de 78 de ani, din Câmpulung Moldovenesc în timp ce conducea un autoturism Peugeot pe Calea Bucovinei din localitate, ajuns în dreptul magazinului Penny, a surprins şi accidentat o femeie de 77 de ani din localitate, care era angajată în traversarea drumului pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, din partea dreaptă a direcţiei de deplasare a autoturismului.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză regiune occipitală, contuzie bazin, contuzie genunchi stâng, urmând a i se efectua investigaţii suplimentare.
În jurul orei 21.35, Poliţia Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe “ Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, cu privire la faptul că femeia care a fost victimă a accidentului rutier a suferit o serie de complicaţii medicale şi a decedat.
Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţe “ Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, urmând a se efectua cercetări pentru „ucidere din culpă”. (N.B.)
























Comentarii