Un tir încărcat cu struguri s-a răsturnat în zona Pasului Mestecăniş

> O persoană a rămas încarcerată

Un autotren încărcat cu struguri s-a răsturnat, miercuri dimineaţa, în zona Pasului Mestecăniş.

Potrivit Infotrafic, în zona localităţii Pojorâta, un autotren încărcat cu struguri s-a răsturnat pe partea carosabilă, o persoană fiind găsită încarcerată.

Traficul rutier s-a desfăşurat alternativ, pe un sens, pentru aproximativ o oră.

Plt. Radu Gabriel, din cadrul ISU Suceava, ne-a informat că la faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

El a precizat că în eveniment au fost implicate două persoane – conducătorul autotrenului şi o pasageră.

La sosirea echipajelor, pasagera, conştientă şi cooperantă, se afla în habitaclul autotrenului, având o mână blocată.

După extragerea acesteia, a fost predată echipajului SAJ şi este transportată la UPU Suceava.

Şoferul camionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI