Potrivit DSP Suceava, cauzele probabile ale episodului de îmbolnăvire a grupului de tineri din Franţa

„Nespălatul pe mâini” al personalului sau păstrarea unor alimente în condiţii improprii

Episodul de îmbolnăvire a grupului de tineri francezi a fost generat, cel mai probabil, de păstrarea de alimente în condiţii improprii sau de nespălatul pe mâni a personalului care a manipulat alimente, întrucât probele de laborator analizate au ieşit negative, a anunţat, ieri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Directorul executiv al DSP Suceava, Daniela Marinela Odeh, a precizat, într-un comunicat de presă, că în ceea ce priveşte rezultatul final al anchetei epidemiologice în cazul grupului de cetăţeni francezi cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, nu se poate declara acest episod de îmbolnăvire „ca un focar confirmat de toxiinfecţie alimentară”, deoarece nu s-a depistat cauza îmbolnăvirii nici în produsele alimentare recoltate, nici în probele biologice ale pacienţilor.

Aflăm că rezultatul probelor trimise la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi a ieşit negativ pentru prezenţa anticorpilor împotriva enterovirusurilor, conform sursei citate.

„Cauzele probabile ale acestui episod de îmbolnăvire ar fi putut fi reprezentate de păstrarea în condiţii improprii a produselor alimentare achiziţionate, cât şi de unele deficienţe în ceea ce priveşte respectarea regulilor de igienă personală de către personalul implicat în manipularea alimentelor (spălarea şi dezinfecţia corectă a mâinilor). Pacienţii acestui grup, prezentaţi în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean «Sf. Ioan cel Nou» Suceava, au fost consultaţi, investigaţi şi trataţi cu profesionalism, astfel încât starea lor clinică s-a ameliorat rapid, evoluţia lor medicală fiind favorabilă” a precizat directorul DSP Suceava.

Reamintim că, la mijlocul lunii octombrie, un grup de turişti francezi format din 19 copii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani şi un adult a ajuns la UPU a SCJU Suceava cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Cetăţenii francezi au prezentat simptome precum febră, frisoane, scaune diareice, greaţă şi vărsături.

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunţat atunci că a demarat imediat o anchetă epidemiologică pentru a investiga în detaliu meniul consumat de grup, perioada de incubaţie a simptomelor şi simptomatologia exactă a pacienţilor.

Potrivit declaraţiilor însoţitorului grupului, ei au consumat cina la un restaurant în data de 17 octombrie, mic dejun la hotelul unde au fost cazaţi pe 18 octombrie şi prânzul la o pizzerie din Sfântu Ilie. Aceştia au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în noaptea de 18-19 octombrie, la ora 0:35. Toţi pacienţii au fost consultaţi şi li s-a administrat un tratament simptomatic. Trei copii şi un adult au fost internaţi peste noapte în spital, dar ceilalţi nu au necesitat internarea. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI