Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor continuă să îi cinstească pe cei care au dăruit poporului român şi întregii lumi o moştenire cultural-artistică extraordinară. La împlinirea a 170 de ani de la naştere şi 140 de la trecerea la cele veşnice, Ciprian Porumbescu este omagiat în Bucovina printr-o serie de evenimente pe parcursul întregului an 2023, declarat de Guvernul României ca „Anul cultural Ciprian Porumbescu şi Dimitrie Cantemir”, şi în contextul Anului comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti în Patriarhia Română”.
În perioada 10 octombrie – 10 noiembrie 2023, Centrul Eparhial Suceava organizează o serie de manifestări care poartă titlul „Ciprian Porumbescu, promotor al culturii române şi al valorilor religioase”. Programul, desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, prin Sectorul Cultural, beneficiază de sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României.
Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate compozitorului român desfăşurate în eparhia Sucevei a avut loc în seara zilei de luni, 30 octombrie, la Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava, când Geniul Baladei româneşti a fost comemorat de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”.
Sub bagheta dirijorală a arhid. Ilie Leonte, momentul religios artistic prin care publicul a primit în dar adevărate bucurii duhovniceşti a debutat cu interpretarea următoarelor compoziţii: „Triadicale sau Tropare Treimice”, „Toată suflarea” şi „Stihologii” la Laude. Concertul a continuat cu „Slavă… Şi acum… Paraclisul Maicii Domnului”, „Iubi-te-voi Doamne”, „Axion” şi „Pre Tine Dumnezeule”.
Invitata specială a serii a fost artista Alexandra Dan, care a interpretat priceasna „Ridicat-am ochii mei la ceruri”. Ca semn al preţuirii şi recunoştinţei pentru meritele deosebite în promovarea şi susţinerea valorilor creştin-ortodoxe româneşti, Alexandra Dan a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii”. Distincţia a fost înmânată de către pr. Constantin Oprea, consilier eparhial al Sectorului Cultural.
Cea de a doua parte a concertului a adus în atenţia publicului muzica polifonică tradiţională într-o interpretare cu adevărat deosebită. Astfel, înveşmântaţi în frumosul port popular, membrii Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” au interpretat: „Odă Poporului Român”, „Corul robilor evrei din Opera Nabuco”, „Sara bună, bade Ioane”, solist arhidiacon Ieremia Sărmaş, şi „Sus inima, Români!”.
Nu au lipsit, bineînţeles, compoziţiile renumitului Ciprian Porumbescu. Au fost interpretate „Tatăl nostru”, „Cade-se cu adevărat”, „Pe-al nostru steag e scris Uni-re” şi „În codru”.
Între cei care s-au bucurat de acest cadou muzical s-au numărat Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, stareţi ai mănăstirilor bucovinene, slujitori de la Catedrala Arhiepiscopală, clerici din cele cinci protopopiate ale eparhiei, dar şi slujitori din Arhiepiscopia Iaşilor, dascăli, angajaţi ai Centrului Eparhial Suceava, precum şi iubitori ai muzicii, cel mai tânăr spectator având vârsta de numai patru săptămâni.
Concertul, transmis LIVE pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de către Sectorul Media şi Comunicare al Centrului Eparhial Suceava, a încununat un concurs de interpretare muzicală la vioară, menit să valorifice şi să contribuie la conştientizarea operelor marelui compozitor în spaţiul bucovinean.
Tineri violonişti din cuprinsul eparhiei s-au întrecut în a cânta cu măiestrie la scripcă. Artista Alexandra Dan, în calitate de preşedinte, Constantin Irimie, profesor de muzică, şi Daniel Aneculăesei, director al Palatului Copiilor Suceava, au făcut parte din juriu. Aceştia au punctat calitatea interpretării, valoarea artistică a repertoriului ales şi autenticitatea acestuia, precum şi prezenţa scenică. Redăm, în cele ce urmează, clasamentul competiţiei:
Premiul special al juriului – Teodora Nicolau;
Menţiunea a III-a – Valentin Gavrilovici;
Menţiunea a II-a – Mihaela Stroeştean;
Menţiunea I – Nicoleta Macoveiciuc;
Menţiunea I – Elena Vasilcovici;
Premiul III – Răzvan Botoşan;
Premiul III – Adriana Petrovan;
Premiul II – Robert Ungureanu;
Premiul II – Georgiana Polonic;
Premiul I – Mădălina Muntean.
Întregul eveniment reprezintă un omagiu adus compozitorului de geniu care s-a remarcat prin aportul pe care l-a adus muzicii întregii lumi, creaţiile sale evocând, între altele, sufletul satului bucovinean, dar şi prin împlinirea misiunii patriotice pe care a desăvârşit-o prin nemăsurata dragoste faţă de neamul său.
IRINA URSACHI
























Comentarii