Femei ilustre din istoria oraşului Siret (II)

La începutul secolului al XX-lea, în comunitatea evreiască din oraş procesul de metamorfozare a jidanilor în evrei era în faza terminală. Evreii sireteni s-au împărţit în două tabere: evreii sionişti şi evreii social-democraţi (viitorii evrei comunişti). Primii militau pentru „alya” (emigrare în Palestina) şi înfiinţarea unui stat evreiesc în Palestina. Evreii social-democraţi militau pentru înfiinţarea unui stat evreiesc în Europa, pe teritoriul Austriei şi Rusiei, respectiv Israelul European format din: Basarabia, Bucovina, Galiţia şi Transnistria. Tineretul din ambele tabere a început să facă sport, să fie preocupat de cultură, mai ales de teatru. Din rândul femeilor s-a remarcat prin activitatea ei Rachel (Raschela) Goldschläger. Aceasta a reuşit să pună în scenă cele 12 drame scrise de medicul scriitor sionist Jacob Benkendorf. Ea a înfiinţat o trupă de actori amatori (artişti populari) cu care a pus în scenă dramele lui Benkendorf. Pentru teatru erau folosită la început sala mare din „Bier Palast” (Palatul de Bere), iar mai târziu sala de spectacole din Cazinoul „Sensual”. Ea a fost poreclită de evreii sireteni „Frau Theater” (Doamna Teatru). Dintre dramele lui Jacob Benkendorf, drama „Samson şi Dalila” s-a bucurat de cel mai mare succes. Iniţiatoare a mişcării feministe şi sionistă ferventă, ea îi îndemna pe concitadinii săi să înveţe limba ebraică şi meserii pentru a putea fi utili noului stat evreiesc ce urma să fie înfiinţat cât de curând în Palestina. Tot ea a înfiinţat şi a condus organizaţia femeilor sioniste din oraş.

În perioada postbelică, evreii comunişti au distrus arhiva Benkendorf, iar împotriva scriitorului a fost iniţiată o acţiune de radiere din istoria oraşului şi a provinciei.

Cărţile cu cele 12 drame ale lui Benkendorf scrise pe teme din istoria evreilor au fost distruse.

În cartea sa “Geschichte der Juden in der Bukowina”, volumul II, apărută în Editura Olamenu Publishers TelAviv, 1962, la p. 109, editorul cărţii, Hugo Gold, îi acordă doar un rând Rachelei Goldschläger, care împreună cu Berta Benkendorff şi-a închinat întrega viaţa mişcării sioniste.

Din rândul etnicilor germani, s-a remarcat prin activitatea ei Innocencia Beill, soţia primarului siretean Julius Mainrad Beill. Despre acest primar şi familia sa cronica familiei ne spune: „Julius Mainrad Beill prin căsătoria sa cu Innocencia Enenkl von Enkelstern, localul «Poştei Vechi» a intrat în stăpânirea familiei Beill, iar casa sa foarte căutată şi până atunci, a devenit punctul central de atracţie şi de întâlnire a lumii bune din oraş. Viaţa unei mari părţi din populaţia oraşului era dependentă de berărie, iar în oraş s-a păstrat o tradiţie, localul «Poştei Vechi» numit «Bierpalast» (Palatul de Bere – n.n.), a devenit locul de unde oricine putea primi un ajutor sau un sfat…”.

Născută la Siret, provenind dintr-o familie de colonişti germani nobili, ea a fost o adevărată „Doamnă” a Siretului de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Din aceeaşi cronică avem şi unica descriere a unei soţii de primar siretean.

Redăm mai jos potretul făcut de Ekkehard Lebouton, cronicarul familiei, Innocenciei în cartea sa „Sippengeschichte der Familie Beill von Ekkehart Lebouton (Scurtă istorie a familiei Beill de Ekkehart Lebouton), Salzburg 1983 în KindlArchiv III 1983: „Innocencia era o femeie inteligentă, frumoasă şi cu mult simţ al umorului. Ea a făcut din Poşta Veche – Palatul de Bere, sediul cel mai important al diverselor întâlniri sociale. Aici au avut loc numeroase festivităţi ale înaltei societăţi locale desfăşurate într-o armonie deplină.Chiar şi membrii pături sărace a populaţiei au găsit mereu aici, urechi care să-i asculte şi să-i ajute, ca şi mese pregătite cu ospitalitate….”.

Mormântul soţilor Beill se află în capela Beill din cimitirul romano-catolic din oraş, iar creaţiile literare ale Innocenciei Beill se află probabil în arhiva familiei Beill, în Germania, dacă arhiva nu a fost distrusă în ultimul război mondial.

 La sfârşitul perioadei interbelice, trei femei evreice au abjurat iudaismul şi s-au creştinat. Ele au devenit “agente conservă” ale serviciilor secrete sovietice din Orchestra Roşie din provincia noastră, dar şi militante în mişcarea comunistă din Bucovina.

Erna, prima dintre ele, a adoptat catolicismul şi şi-a botezat fiul în această confesiune. Evreica Erna mi-a fost educatoare la grădiniţă; pe atunci se spunea că soţul ei a fost ucis de nazişti şi că ea era rudă cu Maxim Litvinov, fost ministru de externe al URSS. Fiul ei, după ce şi-a făcut studiile în România, a emigrat în SUA, unde trăieşte în prezent. După anul 1989, acesta a vizitat de mai multe ori oraşul şi pe fostul său coleg de şcoală, inginerul Anton-Cornel Holovca. Din păcate, în vara anului 2012, el a lăsat o dâră urâtă în istoria oraşului…

Nora a adoptat ortodoxia şi s-a căsătorit cu un avocat, dar nu a avut copii. Singura menţiune a acestei femei o găsim în articolul “Siret, file de istorie (V)” de Ioan Bodnariuc din „Crai nou”, Anul XIX, nr. 4909 / 3 decembrie 2008, p.5.

Raschela a adoptat ortodoxia şi s-a căsătorit cu un servitor al tatălui său. Fiul ei cel mic a fost viceprimar al oraşului Siret între anii 2000 – 2008 şi preşedinte al organizaţiei PSD din oraşul Siret în aceeaşi perioadă.

Grija de-a nu depăşi spaţiul cuvenit unui articol de ziar m-a făcut să renunţ de a scrie despre femeile care s-au remarcat în perioada comunistă; despre ele voi scrie în alt articol.

În final, îi invit pe cititori să mediteze asupra datei din calendar în care ar fi normal să se sărbătorească ziua mamelor şi ziua femeilor; pe data de 8 martie (după calendarul laic neocomunist) sau pe data de 8 septembrie după Scriptură (profeţi) şi calendarul bisericesc, dată la care s-a născut Maica Domnului şi Maica Bisericii, deoarece ea l-a născut pe Isus, capul Bisericii.

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI