Fostul senator de Suceava Ilie Niţă, condamnat în 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 8 ani şi 5 luni de închisoare cu executare, a scăpat de pedeapsa penală după ce secţia de cinci judecători a ICCJ a decis încetarea procesului penal pentru că a intervenit prescripţia, iar acesta a achitat daunele.
Totodată, a încetat procesul penal şi faţă de soţia fostului senator, Niculina Niţă, pentru fals în declaraţii din acelaşi motiv.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au arătat că, în perioada 2009-2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi ulterior senator în Parlamentul României, a exercitat în fapt atribuţiile de control şi administrare a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană.
Procurorii anticorupţie arată că acesta a acţionat în aceeaşi manieră şi după intrarea societăţii în procedură de insolvenţă din dispoziţia judecătorului sindic, deşi prerogativele acestei funcţii au fost preluate de o altă persoană, în calitate de lichidator judiciar. (N.B.)
























Comentarii