Numărul pacienţilor COVID din Spitalul Judeţean Suceava este în creştere

> Dr. Alexandru Calancea: E bine să fim precauţi, dar nu cred că ne vom mai confrunta cu ceea ce a fost

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că numărul de pacienţi COVID din unitatea spitalicească este în creştere, dar este convins că nu se va mai ajunge în situaţia în care a fost Suceava.

„Sunt sigur că nu vom mai ajunge acolo unde am fost. Avem 19 pacienţi cu COVID. Am avut perioada de vară cu zero pacienţi COVID foarte multe săptămâni. În ultimele două-trei săptămâni au fost undeva la 5-6 pacienţi, dar în ultimele zile am ajuns la 19 pacienţi, dintre care zece sunt copii, iar din cei nouă adulţi unul singur e la ATI pe terapie cu oxigen, iar ceilalţi cu forme uşoare şi moderate” a spus managerul SCJU Suceava.

El a subliniat că nu se vorbeşte de forme grave sau de pacienţi intubaţi.

„Virulenţa acestui virus, SARS-CoV-2 este mult mai scăzută şi vorbim de o imunizare în masă prin vaccinare sau prin trecere prin boală. Nu cred că ne vom mai confrunta cu situaţia pe care am avut-o. Va fi ca o gripă sezonieră” a spus dr. Calancea.

El a precizat că s-a declarat sfârşitul pandemiei, dar că recomandă precauţie.

„E bine să fim precauţi, să evităm aglomeraţiile şi să fim pregătiţi ca pentru o gripă sezonieră” a spus managerul SCJU Suceava.

El a menţionat că nu este bine să fie creată panică, pentru că panica în medicină nu face deloc bine.

„Am învăţat asta din facultate. În momentul în care ca şi cadru medical ai de-a face cu o patologie gravă, în primul rând trebuie să te stăpâneşti tu” a spus dr. Calancea, care a îndemnat la calm şi cumpătare.

El a dat asigurări că medicii spitalului au tot ce e nevoie pentru a trata boala şi au şi experienţa „nenorocitei de pandemii”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI