În judeţul Suceava

Numai 14 din 100 de probe din fântânile publice au confirmat că apa este bună de băut

> DSP a cerut primăriilor să informeze populaţia cu privire la potabilitatea acesteia, prin aplicarea de afişe cu menţiunea „apa nu este bună de băut” > În mediul rural „se observă o incidenţă mai mare a cazurilor de boli infecţioase şi parazitare”, mai ales a bolilor diareice acute, tuberculozei şi giardiozei

Din numărul total de probe de apă de fântână analizate în anul 2022, 85,71% au fost găsite neconforme din punct de vedere microbiologic, se arată în Raportul privind starea mediului al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Documentul citează datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, instituţie conform căreia, în urma analizelor pe 133 de probe prelevate din 35 de lo-calităţi, s-a concluzionat că 114 sunt necorespun-zătoare. Totodată, s-a evidenţiat că din acelaşi număr de probe prelevate şi analizate, 69, adică 51,88%, au ieşit neconforme din punct de vedere chimic.

Date fiind cele constatate, Direcţia de Sănătate Publică a înştiinţat primăriile în administrarea cărora sunt fântânile publice depistate ca având apă care nu corespunde sub aspect chimic şi microbiologic, în vederea curăţării şi dezinfectării acestora. De asemenea, s-a asigurat informarea populaţiei privind potabilitatea apei din fântânile publice, prin aplicarea, la loc vizibil, a unor afişe cu menţiunea „apa nu este bună de băut” sau „apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici”, după caz. Pe de altă parte, se subliniază în raportul citat, cea mai importantă patologie hidrică neinfecţioasă este intoxicaţia acută cu nitraţi, denumită methemoglobinemia acută infantilă sau cianoza infantilă (baby blue), în corelaţie cu colorarea cianotică a tegumentelor. Responsabilă pentru apariţia bolii este, în principal, prezenţa în apa de consum a nitraţilor, dar şi a nitriţilor. Boala, apărând la sugari între 0 şi 6 luni, este o consecinţă a administrării în exces de îngrăşăminte chimice sau naturale, dar şi a depozitării neconforme a gunoiului de grajd, în proximitatea surselor de apă. Potrivit DSP Suceava, în perioada 2016-2022, în judeţul Suceava nu a fost înregistrat niciun caz de methemoglobinemie acută infantilă.

Raportul privind starea mediului pentru anul 2022 reliefează, de asemenea, că în mediul rural „se observă o incidenţă mai mare a cazurilor de boli infecţioase şi parazitare”, mai ales a bolilor diareice acute (BDA), tuberculozei şi giardiozei. În judeţul Suceava, în anul 2022 a fost înregistrat un total 1.731 de cazuri de boli infecţioase şi parazitare, dintre care 581 în mediul urban şi 1.150 în mediul rural. Este vorba despre 1.166 de cazuri de boală diareică acută, 251 de tuberculoză, 129 de giardia, 121 de hepatita A, 21 de boală Lyme 32 de rotavirus şi 12 de meningită virale. Conform sursei citate, focarele de boli transmisibile sunt urmarea „mai degrabă a contaminării alimentelor sau igienei deficitare, decât A contaminării apei consumate de către populaţia afectată”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI