În urma publicării articolului Adrian Dinu Rachieru între cele două emisfere ale Bucovinei („Crai nou”, nr. 9054/31 iulie 2023), primesc o pertinentă observaţie de la profesorul Mihai Bocancea din Părhăuţi, faptul că l-am trecut cu vederea, numele său figurând în volumul deja pomenit. Totodată, emeritul profesor mi-a trimis, spre confirmarea activităţii dumisale de cercetător, cartea Vasile Bumbac – profesor, literat şi patriot al cărui autor este împreună cu Ionuţ Mihai Nacu (Ed. „George Tofan”, Suceava, 2019), prefaţa fiind semnată de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, cu postfaţă de Lucian Spetcu.
Lectura celor peste 230 de pagini a fost o plăcută provocare intelectuală şi patriotică! (Unii s-au îmbarcat pe o linie înfundată, fără convingeri şi sentimente patriotice şi nu pricep în ruptul capului de ce totuşi scriu în limba română. Inventaţi, fraţilor, un fel de esperanto pentru golul şi tinicheaua globalizării fără nici un fel de discernământ! Nu mai batjocoriţi trecutul glorios al românilor în limba sfântă a „vechilor cazanii”!) Profesorul M. Bocancea şi nepotul său fac o demonstraţie de forţă, pe baza unei vaste documentări, că istoria noastră e o luptă continuă pentru existenţa şi continuitatea naţiei pe acest pământ sfinţit cu sângele înaintaşilor. Stau şi mă întreb: cei care îi maculează pe strămoşii noştri s-au născut într-un spaţiu marcat cu inscripţia hic sunt leones? ara are nevoie astăzi şi întotdeauna de intelectuali precum M. Bocancea, om care arde ca o flacără, asemănându-se, în această privinţă, cu V. Bumbac, şi nu de cei cu conştiinţa fumegoasă. Universitarul M. Iacobescu, analizând textul volumului, trage o concluzie cât se poate de corectă: „Scrisă, deopotrivă, cu inimă caldă şi cu vibraţiile luminoase ale minţii, cartea se citeşte pe nerăsuflate. Este o încântătoare lecţie de istorie scrisă de la un capăt la altul într-un limbaj curat, academic, elevat, pentru care a militat şi cel căruia i s-a închinat cartea”.
Suntem în faţa unei impresionante documentări. Aşa poate afla cititorul că, la vremea Bucovinei aspirată de Galiţia (1786 – 1849), teritoriul sfânt românesc a cunoscut cea mai dură politică de deznaţionalizare, când limba română nu era suferită nicăieri, fiind socotită limbă ţigănească. Ar putea să priceapă cineva astăzi că în şcoala de la Suceava, sub direcţiunea lui Franz Theil (1834 – 1850), era interzisă vorba românească, iar cei prinşi exprimându-se în limba părinţilor aveau parte de un tratament cu totul înjositor? Un măgar desenat şi atârnat de gâtul nefericiţilor, pedeapsă încheiată sâmbătă cu una şi mai detestabilă: atunci erau chemaţi şcolerii din toate clasele la un loc şi toţi aveau dreptul de a stupi asupra păcătoşilor de români cu măgarii la gât. (Informaţii preluate de autori din „Revista politică”, an IV, nr. 21/1889)
Vasile Bumbac a intrat în şcoală puţin mai târziu şi n-a mai apucat asemenea tratamente idioate, însă atmosfera din Bucovina, conform datelor din lucrarea prof. M. Bocancea, nu se schimbase radical. De aceea a fost stringentă nevoie de mari luptători pentru întreţinerea spiritului românesc, precum V. Bumbac, fraţii Hurmuzachi, Aron Pumnul, ca şi de atâţia membri ai Societăţii „România Jună”, a cărei deviză era „Uniţi-vă în cuget şi simţiri!”. Dar V. Bumbac de la Costâna rămâne pentru noi ca unul din poeţii la care face referire Mihail Eminescu (cei doi s-au cunoscut şi s-au împrietenit) în Epigonii: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri”. Ca student la Viena şi profesor la Suceava, a scris poezii şi proză şi a tradus din autorii Greciei antice şi din cei latini. Adept înfocat al unităţii românilor, a ilustrat nobila idee în numeroase versuri, ca cele ce urmează: Noi sântem ce bem apă din Tisa năsipoasă / Şi cei ce bem din Nistrul cu maluri pripuroase / Şi cei ce jos se scaldă în Istrul cel bătrân / Şi cei ce sus prin sânul Carpaţilor se ţin / Şi pasc pulpoase turme. A avut o inimă cât Buga de la Putna, vibrând pentru tot ce era românesc. Aşa se face, consemnează autorii, că, în calitatea sa de vicepreşedinte şi apoi preşedinte al „Comitetului central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare”, a publicat un apel către toate regiunile istorice ale românilor (…) să confecţioneze stindarde, pe care să scrie „Cultura este puterea popoarelor”, apel semnat şi de Ioan Slavici. O uluitoare axiomă decapitată ideologic de-a lungul timpului, iar astăzi cine s-o întregească la nivel de stat?
Aflat mereu în fruntea luptei pentru unitate naţională, atrag atenţia autorii, V. Bumbac (o stradă din Suceava îi poartă numele) n-a apucat să-şi vadă visul împlinit: unirea Bucovinei cu România hotărâtă de Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, declaraţia încheindu-se în felul următor: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul Român. De atunci, hrăpăreţele imperii s-au destrămat, lăsând în urma lor sechele nevindecate: două ţări cu aceeaşi limbă şi cu o jumătate din Bucovina înstrăinată, unde batjocura la adresa românilor persistă diabolic.
Pentru autorii volumului – magna cum laude! E, într-adevăr, o lecţie de istorie de înaltă ţinută ştiinţifică şi patriotică probată prin documente şi prezentată într-un limbaj care le face cinste.
Comentarii