Luna trecută

O sută de controale ale inspectorilor DSP la unităţile sanitare din judeţ

> Aceştia au descoperit că, deşi vaccinările erau consemnate în fişele de consultaţii, în realitate imunizările respective nu fuseseră făcute! > Neregulile depistate s-au lăsat cu 21 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 4 avertismente şi 17 amenzi, însumând 219.700 de lei

Serviciul de Control în Sănătate Publică (SCSP) al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a desfăşurat, în luna iulie, 235 de acţiuni de control, neconformităţile constatate având ca urmare 37 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 4 avertismente şi 33 de amenzi, în valoare totală de 254.800 de lei.

Conform unui comunicat de presă al DSP Suceava, unităţile din categoria nonaliment au fost vizate de 153 de controale, dintre care 13 efectuate în unităţi de turism, unde s-au dat 4 amenzi însumând 5.800 de lei.

Luna trecută, inspectorii SCSP au întreprins, de asemenea, 23 controale la unităţi din categoria mediu şi un control în învăţământ. Încă 100 de acţiuni de control s-au axat pe unităţile sanitare, cu excepţia spitalelor, neregulile depistate concretizându-se în 21 de sancţiuni contravenţionale, adică 4 avertismente şi 17 amenzi însumând 219.700 de lei. La cele menţionate se adaugă două controale în unităţile de înfrumuseţare şi 14 controale în domeniul apelor de îmbăiere, acestea fiind amendate cu un total de 5.100 lei.

Cu prilejul descinderilor, printre altele, controlorii Serviciului de Control în Sănătate Publică au descoperit abateri constând în neasigurarea monitorizării frigiderului pentru păstrarea vaccinurilor, cât şi consemnarea în fişele de consultaţii medicale a efectuării vaccinărilor, fără ca aceste imunizări să fie efectuate în realitate! Între neregulile sancţionate se numără nerespectarea ritmicităţii acţiunilor de combatere a insectelor şi rozătoarelor; utilizarea de produse biocide cu termen de valabilitate expirat; neasigurarea lenjeriei curate şi nerespectarea circuitului acesteia. Inspectorii DSP au mai constatat absenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare; neasigurarea spaţiilor şi circuitelor funcţionale la blocul alimentar; neasigurarea monitorizării calităţii apei de la sursa proprie; neefectuarea cursului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă; lipsa de supraveghere a respectării măsurilor de igienă şi a modului de utilizare a piscinelor piscine, cât şi asigurarea în cantităţi insuficiente a biocidelor şi produselor de curăţare a bazinelor cu orcina.

În luna iulie, la obiectivele din categoria nonaliment inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au dat 27 sancţiuni contravenţionale, constând în 4 avertismente şi 23 de amenzi totalizând 230.600 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI