Dmitri Medvedev:

Rusia nu va negocia pacea până când Ucraina nu o imploră în genunchi

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat duminica aceasta că Moscova nu are nevoie să poarte convorbiri de pace cu Ucraina până când această ţară nu le va cere în genunchi, comentând întâlnirea a aproximativ treizeci de ţări desfăşurată în oraşul saudit Jeddah, în căutarea unei soluţii la războiul din Ucraina, transmite EFE.

„Nu avem nevoie de niciun dialog. Inamicul trebuie să vină târându-se în genunchi, cerşind milă”, a spus Medvedev, comentând totodată – referitor la întâlnirea de la Jeddah – că „este greu de criticat dorinţa de a pune capăt unui război”.

El a spus însă că orice propunere de pace poate avea succes doar dacă îndeplineşte trei condiţii de bază.

„Prima: participarea ambelor părţi ale conflictului, lucru care nu se întâmplă”, deoarece Rusia nu a fost invitată la respectiva întâlnire, a indicat el.

„A doua: să fie luat în considerare contextul istoric. Şi acesta este: Ucraina nu a existat ca ţară înainte de 1991. Este o aşchie din Imperiul Rus’’, a spus el.

În fine, Medvedev a concluzionat că este nevoie „să se ţină cont de realitatea actuală”, care în opinia sa este că „Ucraina se află într-o fază de semi-descompunere, iar o parte din teritoriile sale au revenit Rusiei”.

„Mediatorul care este dispus să recunoască aceste aspecte evidente are şanse de succes. Ceilalţi, niciuna”, a decretat el.

După negocierile de pace eşuate de la Istanbul din aprilie 2022, Rusia a reiterat că nu se opune negocierilor cu Ucraina pentru a pune capăt războiului, dar acuză Kievul că nu este dispus să dialogheze.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI