Madonna, recunoscătoare după spitalizare

Dragostea familiei şi a prietenilor este cel mai bun medicament, spune Madonna, care anunţă, pe contul său de Instagram, că a ieşit din spital, iar când a fost „la pământ”, copiii au fost lângă ea.

„Dragostea din partea familiei şi a prietenilor este cel mai bun medicament. O lună după ce am ieşit din spital şi pot reflecta. Ca mamă, poţi fi cu adevărat prinsă în nevoile copiilor tăi şi în aparenta dăruire nesfârşită… Dar atunci când am fost la pământ, copiii mei au fost alături de mine”, spune Madonna.

Aceasta mărturiseşte că a văzut o latură a propriilor copii pe care nu a mai văzut-o până acum.

„Am văzut o latură a lor pe care nu o mai văzusem până atunci. Asta a făcut toată diferenţa. La fel şi dragostea şi sprijinul din partea prietenilor mei. Dacă măriţi imaginea pe care o ţin în mână, veţi vedea un Polaroid făcut de Andy Warhol lui Keith Haring purtând o jachetă cu faţa lui Michael Jackson pictată pe ea. Un triunghi perfect de strălucire”, spune Madonna, despre o fotografie postată pe Instagram în care ţine un tablou în mâini.

Despre Michael Jackson spune că a fost „un artist care a atins atât de multe vieţi, inclusiv pe a mea”.

„Am plâns când am deschis acest cadou pentru că mi-am dat seama cât de norocoasă să fiu în viaţă. Şi cât de norocoasă sunt că i-am cunoscut pe aceşti oameni şi pe atât de mulţi alţii care, de asemenea, nu mai sunt. Mulţumesc pentru acest cadou! Şi mulţumesc tuturor îngerilor mei care m-au protejat şi m-au lăsat să rămân pentru a-mi termina de făcut treaba”, mai scrie Madonna.

Madonna a fost internată în spital pe 24 iunie, din cauza unei infecţii bacteriene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI