Retragerea trupelor sovietice din România (1958)

Planul secret consacrat retragerii trupelor sovietice din România, ca şi desfiinţarea “Sovromurilor”, continuă să aibă, cu certitudine, încă multe momente nedesluşite pe deplin.

Această acţiune fantastică, chiar dacă este de sorginte comunistă, reprezintă o epopee ce poate fi încadrată în legendele diplomaţiei româneşti din anii tulburi ce au urmat după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Nikita Sergheevici Hrusciov, în memoriile sale, se referă şi el la problema retragerii trupelor din România.

“Nu mult după moartea lui I. V. Stalin am fost în România şi am avut o discuţie cu ministrul apărării, tovarăşul Bodnăraş, un vechi bolşevic. El era un bun prieten al Uniunii Sovietice, fusese în închisorile din România şi se bucura de încrederea absolută şi de respect. După cât îmi amintesc, aveam în România una sau două divizii de tancuri şi o divizie de infanterie. Fără să mă avertizeze, a pus problema:

« – Ce-aţi crede despre retragerea trupelor sovietice din România?»

Trebuie să mărturisesc că reacţia mea iniţială nu a fost pozitivă (…).

– Ce spui? Cum poţi sugera acest lucru?

El mi-a răspuns:

« – România are graniţe numai cu ţări socialiste, iar la Marea Neagră nu este nimeni în afară de noi şi turcii. Atunci pentru ce este nevoie de trupe aici?»

În următorul an şi jumătate m-am tot gândit la cuvintele tovarăşului Bodnăraş, în special după discuţia avută cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta mi-a spus:

« – Am fost profund jignit sugerând că nu ne bucurăm de încrederea poporului nostru şi că suntem la putere doar datorită prezenţei trupelor sovietice pe teritoriul ţării noastre.»

Ceea ce mi-a spus Dej m-a preocupat foarte mult, mai ales că-l ştiam un tovarăş cinstit şi un bun prieten. Am pus la inimă cuvintele sale. În timpul acestei perioade am informat constant conducerea noastră despre discuţiile pe care le-am avut cu tovarăşii români (…) Cu cât mă gândeam mai mult la această problemă cu atât consideram mai raţional să retragem câteva divizii pe care le aveam în România şi să le cantonăm în apropiere, în Moldova şi în Ucraina Sovietică (…) Pe scurt, am decis că trebuie să reconsiderăm propunerea tovarăşului Bodnăraş.”

De fapt, autorul care formase un nucleu din cadrele de bază ale partidului care să se ocupe de elaborarea şi aplicarea planului pentru evacuarea trupelor sovietice din ţară a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, poreclit “Vulpea din Carpaţi” sau “Marele manipulator”.

Gheorghe Gheorghiu-Dej nu lăsa nimic la întâmplare şi de aceea i se mai spunea “Creierul”.

Activitatea grupului format din Emil Bodnăraş, Savian Bulacu-Lăpuşata şi Leonte Răutu s-a desfăşurat în casa lui Dej. Pentru a nu fi descoperit de agenţii sovietici care controlau aproape totul în România – administraţia de stat, servicii secrete, armată, partid, relaţii internaţionale etc. – grupul mai sus menţionat dădea impresia că participă la o agapă tovărăşească. “Totul începea cu o masă îmbelşugată şi cu multă băutură ca să dăm impresia că chefuim. După plecarea personalului de serviciu – ospătari, bucătari – începeam treaba. Ne feream şi de oamenii simpli care erau în preajma noastră. Sovieticii erau peste tot” relatează un membru al grupului în memoriile sale.

Aceste măsuri de precauţie luate de Gheorghe Gheorghiu-Dej se datorau faptului că în conducerea partidului erau numai oameni pregătiţi la Moscova, printre care: Tismăneanu (Tismenitkii), Celac (Cealâc), Brucan (Brukner), care erau mai devotaţi sovieticilor decât românilor.

Urmau greii partidului: Gheorghe Stoica (Mosku Kohn), Leontin Sălăjan (Leonti Silaghi), Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev), Stela Rodosevstkaia şi mulţi alţii.

Dej a fost un fel de lup singuratic în viaţa politică a ţării şi nu prea avea încredere în nimeni. În 1955, când Dej a fost invitat la sărbătorirea zilei naţionale a U.R.S.S., a fost sfătuit să nu meargă. Era în pericol să fie suprimat. Devenise incomod Moscovei.

Când Hrusciov a vizitat România, Emil Bodnăraş i-a expus liderului sovietic, în trenul ce-i ducea de la Bucureşti la Constanţa, motivaţia retragerii trupelor sovietice. În Tratatul de pace de la Paris se prevăzuse că trupele sovietice vor staţiona pe teritoriul României până la încheierea Tratatului de neutralitate cu Austria. Întrucât acesta fusese parafat, conducerea partidului socotea că staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul naţional nu-şi mai avea justificare şi nici bază juridică.

După ce a ascultat motivaţia, Hrusciov a făcut o criză de nervi cum rar s-a mai văzut la un şef de stat, încălcând toate cutumele protocolare. Întors la Bucureşti, Nikita Hrusciov i-a calificat pe toţi drept naţionalişti antisovietici spunându-le:

“– Până acum v-aţi simţit bine sub aripa noastră şi acum îi daţi cu piciorul.”

După mai multe reproşuri i-a părăsit pe toţi, plecând foarte nervos spre aeroport. La aeroport a fost însoţit doar de Emil Bodnăraş, deoarece Dej a refuzat.

Surpriza cea mare a venit pe 7 noiembrie 1955, când Hrusciov a invitat o delegaţie de partid şi de stat, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej – în mod expres – să participe la festivităţile închinate acestei zile însemnate pentru U.R.S.S.

Dej nu a vrut să meargă, iar conducerea partidului a decis ca în fruntea delegaţiei să fie Emil Bodnăraş.

După ce recepţia a luat sfârşit, Emil Bodnăraş a fost invitat într-un salon de la Kremlin, de faţă fiind Hrusciov şi Bulganin, care pe vremea aceea era preşedintele guvernului şi i-a spus:

“ – Tovarăşe Bodnăraş, noi am hotărât să retragem trupele sovietice de pe teritoriul României. Aceasta nu ca urmare a faptului că voi aţi ridicat problema, ci pentru că noi am ajuns la concluzia că este necesar să ne retragem.”

Era o mare victorie, chiar dacă este de sorginte comunistă. Dar plecarea trupelor sovietice a mai durat câţiva ani. Abia în 1958 s-a terminat, însă mai rămânea problema consilierilor care erau prezenţi în toate ministerele, în armată şi servicii secrete, ei fiind eliminaţi în anii ce au urmat.

Retragerea trupelor sovietice şi acţiunea întreprinsă în acest scop este presărată cu momente dramatice, unele dintre ele fiind interpretate de personaje importante, care au condus destinele României după cel de Al Doilea Război Mondial.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU