Ambasadorul Germaniei în România, dr. Peer Gebauer, a vizitat, vineri, hub-ul umanitar din apropierea aeroportului sucevean şi a avut discuţii cu autorităţile locale sucevene.
Potrivit unei informări făcute de CJ Suceava, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur, împreună cu primarul municipiului Suceava Ion Lungu, dar şi prefectul judeţului, Alexandru Moldovan, au avut vineri o întâlnire cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti, dr. Peer Gebauer.
La întâlnirea care a avut loc la hub-ul de lângă Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare“ Suceava au participat şi reprezentanţi ai ISU Suceava, instituţie care gestionează activitatea în acest hub.
A fost prezentată situaţia funcţionării hub-ului încă de la început, fiind trecute în revistă multiplele misiuni internaţionale desfăşurate prin intermediul său.
Preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a prezentat situaţia pe anul 2022 cu privire la implicarea autorităţilor locale, judeţele şi naţionale, dar şi a societăţii civile şi a populaţiei. Cu acesta ocazie au fost purtate şi discuţii pe alte teme, arată sursa citată.
În cadrul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean a solicitat implicarea ambasadei pentru atragerea de investitori germani la Suceava, în parcul industrial de lângă aeroport şi nu numai, în industria alimentară, construcţii de maşini, industrie uşoară, turism, mediu. De asemenea, Gheorghe Flutur a subliniat că zborurile internaţionale Suceava – Memmingen şi Suceava – Dortmund sunt bune oportunităţi pentru deschiderea unor noi colaborări între Germania şi România, între Suceava şi alte regiuni din Germania. Totodată, Gheorghe Flutur a mai propus ca reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei să participe la o întâlnire de lucru cu partenerii din regiunea Schwaben ai administraţiei judeţene, împreună cu care, de-a lungul celor 25 de ani de parteneriat, s-au realizat multe lucruri, „adevărate poveşti de succes la nivel european”, întâlnire la care să participe şi partenerii din Cernăuţi şi cei din Mayenne, Franţa, ai judeţului Suceava. (N.B.)
























Comentarii