În două proiecţii speciale, pe 29 aprilie

Filmul independent „Experimentul Piteşti” va rula la Cinema Modern Suceava

Filmul artistic independent „Experimentul Piteşti”, început în 2011 de regizoarea Victoria Baltag, se lansează anul acesta, începând cu o serie de proiecţii speciale, în scop caritabil.

Aşadar, Asociaţia „Connections”, împreună cu Asociaţia Creativ AS, invită publicul pe data de 29 aprilie 2023 la proiecţiile în premieră la Suceava ale filmului realizat de Victoria Baltag, care vor avea loc la orele 16:30 şi 19:00, la Cinema Modern (Teatrul Municipal „Matei Vişniec”).

Pentru detalii şi achiziţionarea biletelor, doritorii pot apela 0722500970 / 0757595041, începând de luni, 10 aprilie. În perioada 24-29 aprilie, biletele sunt disponibile şi la casieria Cinematografului Modern. Acestea au valoare de donaţie către Asociaţia Connections România.

Cercetarea pentru acest film istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor, creare şi studiere a unor interviuri, pe o durată de peste 4 ani. Realizatorii apreciază că, la mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen.

În distribuţie, cu o ultimă prezenţă cinematografică, poate fi urmărit şi actorul Ion Caramitru, susţinător al acestui proiect.

Programul cuprinde 5-7 minute de introducere ale organizatorilor evenimentului, un moment de poezie manifest, omagiu adus victimelor experimentului de la Piteşti, al actorului Adrian Lepădatu, urmate de vizionarea filmului (o oră şi 20 de minute) şi o sesiune Q&A cu regizoarea Victoria Baltag şi actorii Alin Stan şi Adrian Lepădatu.

Despre Experimentul Piteşti, istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, afirma că „a fost una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. Perioadă nefastă a istoriei, anii 1949-1952 au făcut mii de victime: reeducarea, tortura fizică şi mentală a studenţilor din România, iniţiată de comunişti. Scopul: crearea omului de tip nou. Cei care aveau o altă convingere politică sau religioasă, alta decât cele agreate de regim, erau supuşi reeducării prin tortură. A fost considerat cel mai agresiv program de spălare a minţii din Europa de Est.

„Lungmetrajul despre Experimentul Pite;ti este un proiect realizat cu suflet, pentru suflet. Vă invit cu drag şi sinceritate să urmăriţi filmul nostru, să-l aşezaţi cu grijă în inimă, să-l purtaţi cu demnitatea cu care merită un astfel de subiect şi să priviţi spre orizonturi deschise, cu mintea limpede, cu gânduri calde, cu puterea şi curajul de-a realiza bijuterii… în artă, ştiinţă, cultură. Şi eu, şi echipa, vă mulţumim fiindcă aţi fost mereu lângă noi, fiindcă ne-aţi dat putere să mergem mai departe, fiindcă ne-aţi susţinut când a fost nevoie să facem acest proiect să prindă viaţă. Împreună creăm lucruri frumoase! Vă doresc vizionare plăcută, liniştită, aducătoare de gânduri bune” este mesajul Victoriei Baltag, regizoarea filmului.

Broşura filmului, cu testimoniale de la actori, membri ai echipei şi rudele celor care au pătimit la Piteşti poate fi consultată accesând link-ul pus la dispoziţie de realizatori: https://www.dropbox.com/s/mq8mp3kbsg7prjd/Brosura.pdf?dl=0. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI