Conflictul dintre cei doi medici cardiologi intervenţionişti suceveni Laurian Blaga şi Paul Turcoman şi conducerea Spitalului Judeţean Suceava s-a încheiat după ce aceştia au decis să semneze fişele postului pentru reluarea activităţii.
Semnarea fişelor de post a avut ca rezultat reluarea activităţii celor doi în cadrul compartimentului de specialitate.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Alexandru Calancea, a confirmat pentru News Bucovina că cei doi medici au semnat fişele postului.
El a spus că dr. Paul Turcoman va reveni în cadrul compartimentului de cardiologie intervenţională la sfârşitul lunii aprilie după efectuarea concediului de odihnă, iar dr. Laurian Blaga va reveni după ce va finaliza examenul pentru permisul de exercitare a activităţii în domeniul nuclear emis de CNCAN.
Managerul dr. Alexandru Calancea şi-a exprimat încrederea că maturitatea şi profesionalismul celor doi medici intervenţionişti să fie puse de acum înainte doar în slujba pacienţilor.
Conflictul dintre cei doi medici şi conducerea SJU Suceava a izbucnit pe fondul unor nemulţumiri ale celor doi legate de modul în care a fost gestionată activitatea de cardiologie intervenţională, ei fiind mutaţi temporar pe secţia de cardiologie până când au semnat fişele postului pentru cardiologie intervenţională. (N.B.)

























Comentarii