La începutul lui 1879, Ciprian Porumbescu, obţinând după numeroase demersuri o bursă, pleacă să-şi continue studiile muzicale la Viena. A luat cu sine şi neîmplinita-i dragoste pentru Berta Gorgon, purtând durerea respingerii. Despărţirea, îndepărtarea nu i-au potolit focul iubirii, chiar dacă a simţit din clipa când s-a îndrăgostit că pastorul evanghelic din Ilişeşti nu-şi va încălca principiile religioase ca să-şi binecuvânteze fiica la un mariaj cu un tânăr ortodox, fie el chiar şi inegalabilul compozitor Ciprian Porumbescu. Iubea şi spera, găsindu-şi mângâierea cu iubita cea mai fidelă – mireasa sa, vioara. Iubea retras în reverii, lăsând în carnetul-zilnic început la 18 ianuarie 1879, în care îşi scria cele mai importante întâmplări ale zilelor trăite la Viena, şi acest vis din noaptea de 31 ianuarie 1879. Era o dimineaţă de vineri, afară ningea şi viscolea, iar inima lui ardea mistuitor:
„Vineri 31 ianuarie 1879. Mă trezesc la ora 6, cu ochii umezi, lăcrimaţi. Ah! Am avut un vis minunat! Se făcea că eram acasă, la Stupca, şi anume cu B., singuri într-o odaie. Eu îi zâmbeam. Dânsa zicea: – Da’ Dumneata mă râzi!
– Nu D-ră B., răspund eu, cum aş putea râde de Dumneata, când te iubesc atât de mult!
Dânsa mă privi adânc şi melancolic; o cuprinsei şi o întreb:
-Scumpă B., mă iubeşti Tu, vrei să fii soţia mea?
Dânsa se înfioră în braţele mele – un prelung sărut fu răspunsul…
Puţin în urmă, trebuia să plec la Cernăuţi. Îmi luam vremelnicul bun-rămas şi nu mă puteam despărţi de scumpa mea fiinţă. Plângeam amândoi. Până ce dânsa se smulse şi zise plângând:
-Scumpe Ciprian, nu te voi uita nicicând…
Mă trezii. Dumnezeule! Împlini-se-va oare cândva acest vis?…”
S-au împlinit numai lacrimile şi muzica, într-o divină Baladă ce ne deschide cerul spre Dumnezeu.
Comentarii