> Între „robia ţiganilor în Moldova şi Ţara Românească” şi sclavia rromilor în spaţiul românesc
Din anul 2011, data de 20 februarie se celebrează ca Ziua Dezrobirii Rromilor, conform „Legii 28/2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România”; însă câţi dintre rromii de rând ştiu acest lucru? Reperele societăţii, care să ancoreze această perioadă istorică în mentalul colectiv, sunt inexistente. De aproximativ 6 ani am avut posibilitatea de a vizita, de a cunoaşte zeci de comunităţi rrome din ţară. Dezrobirea rromilor este marcată doar la nivel central, de reprezentanţii rromilor, iar uneori mai au loc manifestaţii în oraşele mai mari, în funcţie de influenţa şi poziţia liderilor rromi în sfera politică locală.
Până în prezent nu a fost realizat un monument al sclaviei rromilor sau un muzeu dedicat acestei perioade. Societatea românească nu este educată să privească şi spre trecut. Există doar unele nume de străzi sau de sate care fac trimitere la această perioadă (strada Dezrobirii din cartierul Militari din Bucureşti, satul Dezrobiţi din judeţul Vâlcea), însă aceste toponimii nu pot constitui simboluri care să amintească la nivel macrosocial de această periodă tristă din istoria României.
Uneori, poate de teama „prea multor drepturi şi beneficii pe care le-au primit rromii după 1989” ni se pare prea mult să discutăm şi despre robia lor în spaţiul românesc. Un astfel de discurs „victimizează” prea mult, de ce trebuie să scriem doar despre lucruri negative? Ar trebui să uităm şi să mergem înainte ar spune mulţi, unii dintre ei chiar rromi, „pentru toţi a fost greu atunci”, acum avem alte perspective! Asta îmi aminteşte de unul din articolele lui Michael Stewart în care se arată cum erau primiţi, ascultaţi, trataţi de către ceilalţi supravieţuitorii rromi ai lagărelor de exterminare naziste, imediat după ce s-au întors: „…şi pentru noi a fost greu, a fost război…, nu am avut ce să mâncăm, am trăit într-o stare de panică continuă”.
Tipul acesta de atitudine asupra istoriei duce la o uniformizare a trăirilor colective, la o „egalizare” a opiniilor asupra unei perioade: „A fost bine” sau „A fost rău” nu mai lasă loc istoriei comprehensive, acelei istorii care are rolul şi să explice, nu doar să amintească… Istoria comprehensivă este cea care impune aplicarea unor măsuri reparatorii în cazul sclaviei rromilor. Recunoaşterea oficială din partea statului a sclaviei rromilor, dar fără luarea unor măsuri reparatorii, reprezintă o recunoaştere de jure şi nu una de facto.
Rolul elitelor intelectuale
Care este rolul jucat de elitele intelectuale în general? Ele sunt cele care pot da sens faptelor şi perioadelor istorice. Discursul lor creează identităţi, repere. Rolul jucat de scrierea istoriei în definirea identităţii unui popor este bine cunoscut, unele fapte mai puţin eroice pot fi trecute cu vederea de istoric, iar altele, „de vitejie”, pot fi scoase în faţă. Sclavia de cinci secole a rromilor în spaţiul românesc este o perioadă puţin cunoscută atât populaţiei majoritare, cât mai ales rromilor înşişi.
Cu toate că elita intelectuală românească din perioada paşoptistă şi-a asumat în mod deplin ororile sclaviei, subiectul acesta a fost apoi prea puţin abordat de istorici, sociologi sau de alţi specialişti.
Inexistenţa unor personaje ale robiei
Dacă ar fi să ne gândim de exemplu la istoria României, pentru fiecare perioadă istorică, începând chiar cu etnogeneza, avem câte un reper, câte un nume care se asociază fiecăreia.
Atunci când chestionăm robia rromilor în Moldova şi Ţara Românească nu găsim un personaj al robiei, dar când vorbim despre Holocaustul evreilor, de sclavia afro-americanilor avem astfel de repere: Coliba unchiului Tom, Kunta Kinte, Solomon Northup. Când ne referim la Deportarea rromilor în Transnistria nu ne vine în minte un personaj ca Anne Frank, Wladislaw Szil-pam – pianistul din ecranizarea americană de succes, sau atunci când vorbim despre sclavia rromilor nu ne vine în minte un personaj ca Solomon Northup din romanul sau ecranizarea „12 ani de sclavie”.
Robia rromilor în istoriografia românească
Robia rromilor în spaţiul românesc, fenomen care se întinde pe o periodă de peste cinci secole, este remarcată la nivelul conştiinţei publice din România. Fără perioada robiei, istoria rromilor din România este confuză, plină de ceaţă, rromii devenind astfel şi mai „exotici”, un popor despre care nu ştim mai nimic, dar care a dăinuit până în zilele de astăzi. O astfel de opinie nu ar reflecta decât că nu-i cunoaştem şi că nu am avut nici posibilitatea formală de a o face de-a lungul instruirii noastre.
Analizând istoriografia de la noi, lucrările care să restituie această perioadă istorică memoriei sociale sunt foarte reduse ca număr şi circulate doar în medii restrânse: doctoranzi, seminarii, conferinţe etc.
Un accent deosebit s-a pus pe aboliţionism, fiind publicate câteva articole şi studii în profunzime. Din punctul meu de vedere, această situaţie se aseamănă cu perioada care a urmat imediat după abolirea sclaviei, când cei mai importanţi exponenţi ai culturii româneşti redactau opere care proslăveau gestul de eliberare al sclavilor: „Dar românul cu-a sa mână rumpe lanţul de robie. / Şi ţiganul, liber astăzi, se deşteaptă-n fericire” (Vasile Alecsandri, „Desrobirea ţiganilor”).
Consider că o mai mare atenţie ar trebui acordată studiilor care să reflecte impactul celor cinci secole de sclavie asupra comunităţilor de rromi şi asupra societăţii româneşti în ansamblul ei.
În lipsa unui discurs oficial din partea statului pe tema robiei, oamenii şi-au construit ei singuri trecutul. Memoria colectivă a modelat identitatea rromilor printr-un proces de fabricare a unei identităţi noi, în care nu îi vedem doar pe rromi ca actori responsabili, făuritori ai acestei identităţi. Identitatea reprezintă în acest context şi o negociere cu celălalt.
Eseul meu nu este neapărat unul ideologic, revoluţionar; îmi propun mai degrabă să înţeleg cum ştergerea trecutului acestora şi-a pus amprenta asupra situaţiei spirituale de astăzi a rromilor şi să observ ce a mai rămas din amprenta robiei în mentalul colectiv al romilor.
Câţi dintre voi, cititorii, ştiu că au fost zeci sau sute de cazuri (arhivele conţin foarte multe cazuri de acest gen) din rândurile rromilor liberi sau din rândurile celor care aparţineau domniei în care diferiţi boieri căutau să ia în stăpânire cu forţa diferite familii sau sălaşe de rromi? Ce ştim din poveştile sclavilor care se luptau să-şi recapete libertatea? S-au temut paşoptiştii să folosească termenul „sclavie”, în loc de „robie”? În mod sigur. Aşadar vorbim de o încadrare a scrierilor istorice despre sclavia rromilor într-un anumit tipar ideologic.
Imaginea sclavului în mentalul colectiv
În imaginarul colectiv, reprezentarea socială a sclavului ar fi de fapt imaginea argatului de pe lângă curtea boierului, acel om din casă care taie lemne, face focul, hrăneşte animalele sau munceşte pământul, iar în schimb primeşte o plată, cel mai adesea fiind un blid de mâncare. Imaginea aceasta s-a transmis cel mai probabil de la urmaşii sclavilor rromi, acei care după dezrobirea juridică din 1856 s-au întors pe moşiile boierilor cerându-le să le dea posibilitatea să muncească doar pentru hrană. Consider că perioada comunismului a pus o negură asupra discursului academic despre rromi. Cele aproape cinci decenii de comunism au condus la o uniformizare a mentalului colectiv al rromilor, asimilarea fiind obiectivul declarat al acestui regim. Unii ar spune că sclavia a fost un fapt obişnuit al acelor vremuri, alături de rumânie sau vecinie, însă statutul de sclav îl punea pe acesta pe aceeaşi treaptă cu animalele. Imaginea sclaviei în Moldova şi Ţara Românească a fost pentru mult timp diferită de cea a afro-americanilor, imaginea stăpânului de la noi ar fi mai degrabă un protector, care ţine pe lângă el şi alte suflete, care nu ar avea unde să-şi culce capul, însă imaginea aceasta dispare atunci când analizăm tranzacţiile de vânzare-cumpărare de sclavi rromi, tranzacţii care s-au întins pe o perioadă de mai bine de cinci secole, avându-i ca vânzători-cumpărători pe boieri, pe domn sau pe mănăstiri.
Istoria rromilor în manualele de istorie a românilor
Chiar dacă manualele de istorie ar fi prezentat informaţii despre robia rromilor, atâta timp cât robia nu ar fi fost chestionată ca fenomen istoric şi social, valoarea acestei informaţii în manualele de istorie nu ar fi avut decât un caracter informativ şi nicidecum unul comprehensiv, care să îl ajute pe elev să înţeleagă cum a afectat flagelul sclaviei populaţia rromă până în prezent. Vocabularul istoricului nu îşi mai propune să înţeleagă şi să explice trecutul, ci se rezumă la descriere şi prezentare.
Referitor la robia rromilor în spaţiul românesc, există o serie de semne de întrebare cu privire la poziţia pe care o vom lua de la acest moment faţă de problema memoriei sociale şi culturale a robiei. Vom fi capabili să construim o memorie corectă a ceea ce a fost robia rromilor în spaţiul românesc?
Etnoistoria rromilor
Etnoistoria rromilor a fost scrisă până în prezent de ne-rromi; acest lucru va continua până ce rromii vor dezvolta o elită intelectuală care să fie capabilă să contrabalanseze sau să completeze scrierile referitoare la rromi elaborate până în prezent. Pe de altă parte, putem construi o etnoistorie bazată doar pe suferinţă? Pentru elita intelectuală şi civică rromă, Robia şi Holocaustul reprezintă principalii piloni pe care se construieşte istoria rromilor. Pe de altă parte, prezenţa rromilor în spaţiul românesc nu poate fi „semnalată” decât prin cele două evenimente majore.
Arhetipurile referitoare la robia rromilor în spaţiul românesc
Care sunt arhetipurile referitoare la robia rromilor în spaţiul românesc? Care sunt protoimaginile care produc hărţile mentale în ceea ce priveşte robia, atât în rândul rromilor, cât şi în rândul populaţiei majoritare?
Din momentul în care eliberarea rromilor din sclavie este prezentată de istoricii ne-rromi ca fiind gestul suprem care s-a putut face pentru rromi la 1856, abolirea sclaviei anulează cererile pentru reparaţiile morale – plata s-a efectuat. Aici intervine rolul elitelor intelectuale rrome (istorici, sociologi), dar nu numai, de a oferi perspectiva emică, din interior care să demonstreze că plata este în aşteptare… La momentul dezrobirii robilor boiereşti, s-a pus problema despăgubirii tuturor boierilor care aveau de suferit de pe urma acestei măsuri, s-a pus problema unei compensaţii, fiecare boier avea să primească din partea statului o sumă compensatorie, însă pentru robii/sclavii eliberaţi nu a fost pus în aplicare niciun plan care să compenseze cele cinci secole de sclavie. Ceea ce creează o punte în acest sens între trecut şi prezent este faptul că nici astăzi ororile sclaviei nu sunt recunoscute, lipsa unui monument fiind una din cele mai importante dovezi.
LUCIAN DIMITRIU
Comentarii