Album de familie

> L.D. CLEMENT

…Dar nu-i aşa că (printre altele) unealta l-a făcut pe om? Şi continuă să-l (pre)facă?… Uite că, la un exemplu, de când mai tot omul a început să poarte şi să folosească un smartfon (adică un computer cu aparat foto/video plus telefon), cu drag şi interes a prins să-şi facă autoportrete, să pozeze ce vede pe unde merge şi ce face, să „ridice” pe reţelele de socializare pisoi şi căţei, porţiile înfulecate la restaurant ş.c.l. Cam tot ce (îl) priveşte şi (i) se întâmplă. D-apoi astfel nu-i nicidecum de mirare că la recente evenimente publice de statură naţională sau în relaţie cu ele, deloc puţini au fost aceia care s-au pozat cu Mihai Eminescu, apoi cu Alexandru Ioan Cuza şi chiar jucând Hora Unirii.

La o adică, un cârtelnic ar putea zice că-s chestii uşor frivole, că între cele mii, zeci de mii de poze pe care le face un aşa pozar amator, alături de un motan drăgălaş, de o ciorbă rădăuţeană, de o gaură în asfalt, casa de vacanţă, de unchiul cel glumeţ şi de bunica…, ce să caute, în albumul de familie, până şi (prin statuile lor) Poetul Naţional şi Domnitorul Unirii? Din altă parte, un observator – totodată grav şi senin – al realităţii, ar putea zice, cu argumentele sale, că şi astfel capătă contur şi tărie o identitate, de la cea individuală, la cele sociale şi naţionale. La urma urmei, nu-i lucru de nimic să fii în poze cu Eminescu şi Cuza în aceeaşi unealtă cu care, poate, îţi plăteşti facturile, citeşti gratuit ştirile şi, mai ales, spui „Bună ziua!” oamenilor dragi din familia ta…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI