> V.I. ADOMNICĂI
Piaţa muncii din ţara noastră este la răscruce. Relativ insesizabile, în viitorul imediat consecinţele se anunţă catastrofale. Ignorând fenomenul şi tendinţa, atitudinea managerilor, dar şi a statului sunt condamnabile. Inevitabil, specialiştii dispar pe cale naturală, iar din urmă, golul nu este acoperit. Tinerii migrează înspre UE, unde, chiar dacă grea, munca este bine plătită. Învăţământul nu se adaptează, iar prăpastia dintre calificarea absolvenţilor şi nevoile angajatorilor se adânceşte. Nepăsători, administratorii de firme, ignoră adevăratele comori, pe salariaţii cu stagii vechi. Siliţi de împrejurări, meseriaşii pleacă acolo unde valoarea le este recunoscută. Se întâmplă la marile companii, la multinaţionalele care continuă să acapareze piaţa. Este deja proverbială politica lor de fidelizare a angajaţilor, cu salarii bune, servicii de masă şi relaxare, prime de sărbători şi sesiuni gratuite de pregătire. De cealaltă parte, „împuşcându-se singuri în picior” mulţi dintre administratorii autohtoni plătesc doar cu minimul pe economie. Nu recunosc salariaţilor orele suplimentare şi nici zilele de sâmbătă şi duminică lucrate. Dacă mişcă în front, patronii intimidează şi îl reduc la tăcere pe turbulent. În democraţie, angajatul nu este obligat să suporte ieşirile şefilor, putând să-şi ceară drepturile. Presupunând că ar face-o, tot lipsit de şansă ar fi. „Nu te ţine nimeni cu forţa!”, i-o trânteşte patronul. Rămas fără slujbă, concediatul nostru poate apela la Justiţie. Însă, umilit, fără bani şi avocat, slabe sunt şansele de reuşită. Pentru că, ghiciţi, între un amărât şi un „mahăr”, cui va da oare instanţa dreptate?
Comentarii