Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, ieri, la Fălticeni, la inaugurarea primei creşe realizate prin programul guvernamental pe care l-a iniţiat că visul a devenit realitate.
Acest proiect al programului guvernamental de construire de creşe a pornit de la o idee simplă, în ianuarie 2021, în condiţiile în care România este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte numărul de locuri disponibile în creşe raportat la populaţia de vârstă antepreşcolară.
El a spus că a fost nevoie de schimbare a normativului de construcţii de creşe şi apoi a fost creionat acest proiect-tip.
„Doream să facem un proiect tip care să aducă viaţă, să aducă culoare, să fie atrăgător atât pentru copii, cât şi pentru părinţi” a spus ministrul.
El a arătat că a fost găsită finanţare de la bugetul de stat şi că s-a început cu municipiile, apoi cu oraşele şi chiar cu comunele mari din zona periurbană a marilor oraşe.
Până la inaugurarea de marţi a primei creşe construite prin acest program în România erau 395 de creşe de stat, iar acest program guvernamental are fonduri pentru încă 211 astfel de creşe cu finanţare asigurată pentru 124 prin PNRR şi 84 de creşe cu finanţare din bugetul de stat.
„Programul nu se va opri aici pentru că este absolut necesar” a mai declarat ministrul.
Cseke Attila a mai arătat că aceste creşe-tip au eficienţă energetică ridicată, cu consum energetic redus către zero, ceea ce înseamnă că reducerea consumului de energie este de circa 65% faţă de o clădire similară cu energie convenţională.
El a subliniat că această creşă este prima construcţie realizată prin PNRR în ceea ce priveşte proiectele Ministerului Dezvoltării şi ale României.
Ministrul Dezvoltării a mai spus că proiectul de creşe se numeşte Sf. Ana, mama Sf. Fecioare Maria şi ocrotitoarea copiilor, astfel încât toate aceste instituţii să ocrotească copiii şi să asigure generaţiilor următoare tot ceea ce trebuie asigurat la nivelul anului 2022.
El a mulţumit antreprenorului care s-a ţinut de promisiunea din luna august când s-a deshis şantierul şi l-au invitat pe ministru să vină în 20 decembrie la inaugurarea creşei, cu opt luni înaintea termenului prevăzut prin contract, ceea ce înseamnă că sunt şi antreprenori români care pot să facă şi se ţin de cuvânt. (N.B.)
























Comentarii