> Preşedintele CJ Suceava speră că în 2023 proiectul va putea fi depus pentru finanţare
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, că a semnat, miercuri, certificatul de urbanism pentru centura ocolitoare Gura Humorului în regim de autostradă, parte din Autostrada Nordului.
„Am ajuns în această etapă pentru că s-a finalizat documentaţia tehnică întocmită de firma Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL. Reamintim că anul trecut, în luna septembrie, CJ Suceava şi-a asumat preluarea acestei porţiuni de drum pentru a grăbi procedurile şi pentru a începe cât mai repede construcţia centurii ocolitoare în cea mai aglomerată zonă a judeţului, mai ales în sezonul estival” a spus Flutur.
El a reamintit că centura ocolitoare Gura Humorului are 10,3 km, se construieşte pe raza comunelor Păltinoasa şi Capu Câmpului şi a oraşelor Gura Humorului şi Frasin, are două noduri rutiere ce fac legătura cu viitorul traseu al Autostrăzii Nordului, atât la Păltinoasa, cât şi la Frasin, are 3 km de viaducte de coastă, patru pasaje, lăţimea platformei fiind 23,5 m. Drumul este prevăzut cu două benzi pe sens, separator de sens şi viteză de 120 km/h.
Valoarea totală actualizată a proiectului este de 314,4 milioane de euro fără TVA.
„Urmează obţinerea acordului de mediu, care înseamnă analiza asupra impactului mediului şi studiul de evaluare adecvat, depunerea documentaţiei pentru expropriere prin hotărâre de guvern a proprietarilor de pe culoar şi depunerea la finanţare. Ne exprimăm speranţa ca anul viitor să putem depune la finanţare acest proiect în vederea întocmirii proiectului tehnic şi al execuţiei lucrărilor” a mai declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)
























Comentarii